Lansare de carte Dana Ghinet - Confesiunile unui fost consultant - Adevarul despre fondurile europene in Romania
Mirajul banilor europeni
Accesarea fondurilor europene este și va rămâne cel puțin pentru o bună perioadă de timp subiect de dezbatere pentru autoritățile publice, potențiali solicitanți și mass media. Există extrem de multe mituri cu privire la acest aspect, motiv pentru care subiectul este controversat. Adevărul, după cum probabil intuiți, se află undeva la mijloc iar fiecare parte implicată în derularea acestui proces are cu siguranță argumente solide cu care să convingă interlocutorul.
Experiența de peste 11 ani în acest domeniu a demontat multe paradigme și a creat altele noi, având în vedere că am acordat consultanță la peste 200 de proiecte de investiții, de la idee până la rambursarea banilor, precum și monitorizarea ulterioară în etapa de post implementare.
Deși inițial se credea că totul este posibil, realitatea ne-a demonstrat că trebuie să fim extrem de prudenți. Că trebuie să respectăm întocmai cauzele contractuale deoarece solicitanții au doar obligații iar autoritatea finanțatoare are doar drepturi. Astfel a murit primul mit și anume, că totul este posibil.
Călătoria în fascinanta lume a managementului de proiect ne-a învățat că regulile se schimbă. Este tristul adevăr, cinic și pragmatic. Din acest motiv, granița dintre euforia fondurilor europene gratuite (alt mit) și faliment a fost subțire cât pânza de păianjen.
Deoarece am avut parte de o experiență frumoasă și extrem de dinamică, precum și datorită faptului că ne pasă de ceea ce se întâmplă cu mediul economic românesc, pentru care fondurile europene ar fi trebuit să fie gura de oxigen, am sintetizat experiența în paginile unei cărți.
Este o abordare care să vă permită să analizați întreg parcursul de la idee până la finalizarea unui proiect, cu provocările inerente pe care le dezvăluie călătoria și mirajul banilor europeni.
Confesiunile unui fost consultant - Adevărul despre fondurile europene în România, vă va ajuta să vedeți dincolo de aparențe și să depășiți bariera mediatică a acestui subiect, vă permite să identificați dacă fondurile europene sau naționale sunt o soluție pentru dumneavoastră și vă asigură informații pentru o analiză corectă și pertinentă a factorilor de risc. Este o carte despre realitatea în care trăim și despre cum proiectul de finanțare poate să vă influențeze evoluția afacerii. Creștere sau declin.
Lista speakeri
Manager General, Acces Investments
Dana Ghinet este absolventa MBA Open University Business School, Manager la Acces Project Investments (solutii strategice pentru afaceri – www.accesarefonduri.ro sau www.acces-investments.eu). Cu o experienta de 10 ani in coordonarea activitatii de scriere si implementare de proiecte cu finantare nerambursabila, Dana a ajutat peste 200 de firme sa aiba proiecte castigatoare, cu o valoare eligibila a proiectelor de peste 100 de milioane de euro. La momentul de fata, Dana pune accent pe serviciile de consultanta strategica si consultanta antreprenori, fiind convinsa de valoarea adaugata a acestor servicii precum si de potentialul ridicat al mediului de afaceri romanesc pe aceste doua directii majore. Dana este de asemeni manager la Hambarul lu’Eustache (solutii pentru nutritie animala – www.fainadepeste.ro sau www.nutritie-animale.ro) si Presedintele Asociatiei Umanitare “Ajutam impreuna in fiecare zi”(www.ajutamimpreuna.ro)
Moderatori
Realizator emisiuni Radio-Tv, Trainer Public Speaking,
In prezent este trainer ANC specializat pe tehnica livrarii mesajului in discurs. De doi ani si jumatate formeaza public-speakeri, traineri, precum si persoane care sunt constiente de faptul ca nu pot transmite cunostinte si informatii daca nu stapanesc arta oratoriei, dictia si tehnicile de gestionare a emotiilor. De asemenea, este trainer certificat Persolog dupa modelul DISC, voice over la BTI, speaker si moderator permanent la Business Days de peste 3 ani.