Dispare „Prima Casă” Apare „Noua Casă”

Dispare „Prima Casă” Apare „Noua Casă”

Guvernul a aprobat, ordonanţa de urgenţă privind măsuril3 în vederea implementării programului „Noua casă”, care astfel înlocuiește programul „Prima casă”. Cea mai importantă modificare din noul program este plafonul sumei ce poate fi contractată pentru cumpărarea de locuințe. Programul prevede credite de până la 140.000 de euro pentru locuințele noi, cu un avans de 15% sau credite de până la 70.000 de euro, pentru locuințe mai vechi de 5 ani și cu avans de 5%.

 
 
 

CUPRINS

  • Ce înseamnă programul Noua Casă?
  • Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru obținerea unui credit prin Programul ,,Noua casă”
  • Ce avans presupune programul și cum se plătește?
 

Pandemia a afectat semnificativ tinerii, arată CTR. Mulţi și-au pierdut locul de muncă,și toți se confruntă cu noi probleme. Conform datelor Eurostat, anul trecut 40,9% din tinerii români cu vârste între 18 şi 34 de ani locuiau tot cu părinţii.

Consider că statul român nu mai încurajează tinerii să aplice la programul «Noua Casă», pentru că s-a mărit plafonul de finanţare, iar ei trebuie să vină cu un avans destul de consistent”, a declarat Gabriel Carnariu, preşedintele CTR, pentru antena3

 

Ce înseamnă programul Noua Casă?

"Noua Casa se modifica in sensul in care se creeaza posibilitatea pentru familiile tinere care-si doresc sa achizitioneze o locuinta cu un spatiu mai mare decat puteau achizitiona prin programul Prima casa in limita plafonului de 70.000 de euro, respectiv locuinte de pana la 120 de metri patrati, in functie de oferta imobiliara, prin acest proiect de ordonanta de urgenta se creeaza posibilitatea ca acestia sa beneficieze de garantii de stat pentru achizitia unei locuinte de pana la 140.000 de euro, garantii de stat in proportie de 60% din valoarea finantarii garantate si cu un avans de 15% din valoarea achizitiei", a declarat seful Cancelariei premierului, Ionel Danca.

Prin locuinţă în sensul programului "Noua casă" se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile, aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. În program intră și locuința recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantat.

 

Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru obținerea unui credit prin Programul ,,Noua casă”

Beneficiari ai programului sunt cei care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii

  • la data solicitării creditului declară pe propria răspundere fie că nu deţin nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp;
  • achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului.
 

Ce avans presupune programul și cum se plătește?

Potrivit actului normativ, avansul se plăteşte de către beneficiar şi este între 5% şi 15% din preţul de achiziţi. Pentru locuințele noi, cu o vechie de cel mult 5 ani, precum și pentru cele care se află în clădiri recondiționate în ultimii 5 ani, avansul este de 15%. Pentru restul locuințelor, avansul va fi de 5%, dar valoarea creditului va fi de cel mult 70.000 de euro.

Valoarea creditului destinat achiziţiei unei locuinţe noi este de maximum 140.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

Dacă locuința este mai veche de 5 ani creditul acordat unui beneficiar este în valoare maximă de 70.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând 4 maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

Vezi mai multe articole din categoria: Trenduri & Oportunitati