Cum vor arăta școlile peste 10-20 de ani?

Cum vor arăta școlile peste 10-20 de ani?

Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai interconectată, la fel și riscurile cu care ne confruntăm. Pandemia COVID-19 nu s-a oprit la frontierele naționale. A afectat oamenii indiferent de naționalitate, venit, etnie sau sex. Educația nu face excepție. Elevii din medii privilegiate, susținuți de părinți și dornici și capabili să învețe, își pot găsi drumul din fața ușilor închise ale școlii către oportunități alternative de învățare. Cei din medii defavorizate vor avea dificultăți reale în reorganizarea formelor de învățare.

 
 
 

Această criză a scos la iveală numeroasele inadecvări și inechități din sistemele noastre educaționale, de la accesul la internet și calculatoare necesare educației online și mediile de învățare necesare pentru a se concentra asupra, până la alinierea necorespunzătoare între resurse și nevoi.

În acest context, ne adresăm întrebarea: cum vor arăta școlile peste 10-20 de ani?

 

Întrebarea e inevitabilă: ceea ce ni se întâmplă destructurează, aproape complet, ideea de educație centrată în jurul școlii-ca-instituție; și ne face s-o reanalizăm mediul, mijloacele și oportunitățile educaționale prezente, dar și să privim către viitor prin prisma modificărilor structurale potențiale. O carte proaspăt lansată de OECD (“Back to the Future of Education”) imaginează patru scenarii pe care le-ar putea urma sistemele de educație. OECD propune aceste scenarii ca instrument de lucru pentru cei care decid cum se dezvoltă educația pe termen lung, arătând că a elaborat scenarii de viitor și în urmă cu 20 de ani, dintre care unele s-au adeverit, iar altele fac și azi obiectul discuțiilor.

 

Analiza realizată de OECD are la bază o serie de tendințe actuale și analiza situației reale din școli, analiza ia în considerare și posibile evenimente neprevăzute, care produc schimbări bruște în sistem, cum este, cel mai recent, cazul pandemiei Covid-19. OECD propune aceste scenarii ca instrument de lucru pentru cei care decid cum se dezvoltă educația pe termen lung

  1. școala extinsă (în care monopolurile educaționale își păstrează funcțiile tradiționale);
  2. educația externalizată (fragmentare între multiple formule de organizare);
  3. școala-ca-hub (în care funcțiile curente sunt îndeplinite prin variate configurații de resurse locale/globale);
  4. scenariul învățare-din-mers (“learn as you go”; funcțiile tradiționale ale școlii sunt preluate, aici, de tehnologie; iar școala, ca instituție socială, se dezagregă). O diagramă sintetică cu cele patru scenarii și descrieri pe larg, aici; edupedu.ro a făcut o sinteză
 
scenarii grafic
 

Scenariu 1 - școala extinsă

Scenariu 1 - școala extinsă

În acest scenariu, se pleacă de la ideea că există o largă recunoaștere pentru rolul educației formale pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor, dar și ca fundație pentru competitivitatea economică. Certificatele de recunoaștere școlară și academică rămân calea către succesul economic și social, chiar dacă devin pe alocuri insuficiente.

 

În acest scenariu:

  • se întărește colaborarea public-privat la nivel internațional, care alimentează sistemele de digitale de învățare. Astfel, guvernele rămân principala autoritate în domeniu, dar cu o influență diminuată în fața furnizorilor internaționali.
  • organizarea proceselor de intruire în școală și relațiile elev-profesor rezistă schimbării, dar se flexibilizează orarele pe măsură ce se extinde predarea mixtă și dispar elemente de separare a materiilor.
  • se face simțită o diversificare a profilelor profesionale în școli
  • accent mai puternic pe sprijinul acordat nevoilor emoționale și motivării elevilor pentru învățare.
 

Scenariul 2 - educația externalizată

Scenariul 2 - educația externalizată

În al doilea scenariu, forme diverse de inițiative comunitare și private apar ca alternativă la sistemul școlar. Flexibilizarea condițiilor de muncă permit o mai mare implicare a părinților în educația copiilor și crește presiunea pentru privatizarea sistemelor publice. În context, un rol cheie revine posibilității de a alege – pentru cei care cumpără servicii educaționale, respectiv pentru angajatorii care alocă valoare de piață diferențiat pentru diverse rute de învățare.

 

În acest scenariu, ar urma să aibă loc numeroase forme de experimentare în privința organizării învățării, de la home-schooling, școală online, proiecte educaționale comunitare.

Birocrația educațională tradițională ar urma să scadă semnificativ, dar și resposabilizarea instituțiilor de învățământ, pe măsură ce externalizarea educației crește. Apar noi indicatori de calitate și noi furnizori pe “piața de învățare”, care oferă soluții private dependente de modul cum răspund nevoilor de pe piața muncii.

Guvernele, pentru a proteja interesele copiilor, ar putea păstra puterea de a stabili repere și de a impune evaluări.

În acest scenariu:

  • părinții copiilor mici se bazează pe servicii publice, pe rețele ale comunității sau pe servicii contractate prin platforme digitale pentru a-i îngriji pe aceștia. Pe măsură ce copiii cresc și devin mai autonomi, apelează la platforme specializate se învățare și consiliere, digitale sau față în față, publice sau private. Angajatorii devin mai implicați în afacerile educaționale.
  • sunt abandonate structurile rigile ale școlii tradiționale (împărțirea pe ani, etape educaționale), iar aceasta oferă copiilor mai multă flexibilitate să învețe după propriul ritm și să combine învățarea cu alte activități;
  • soluțiile de învățare sunt mai adaptate nevoilor individale;
  • există mai multă varietate în predare, acces la locuri de muncă, statut profesional și reputație.
 

Scenariu 3 - școala-ca-hub

Scenariu 3 - școala-ca-hub

În acest scenariu, școlile puternice mențin mare parte din funcțiile lor, continuă să aibă în grijă copii și să desfășoare activități ce oferă structură copiilor, contribuind la dezvoltarea lor cognitivă, socială și emoțională. În același timp, educația este eliberată cu ajutorul unor forme mai sofisticate și mai diverse de recunoaștere a competențelor pentru piața muncii.

Colaborarea internațională este puternică, în acest scenariu, importantă, dar puterea se mută spre elemente descentralizate din sistem. Actorii locali vin cu propriile inițiative pentru a sprijni valorile pe care ei le consideră importante. Definiția unei școli puternice este cea a unei școli ce dezvoltă legături intense cu serviciile și comunitatea locală.

 

În acest scenariu:

  • școlile în acest sistem pun accentul pe personalizare și sunt abandonate practicile de “triere” a elevilor, cum ar fi notele. Se pune accent pe colaborare, autoevaluare și responsabilizarea individului în fața colegilor.
  • sunt esențiali profesorii care pot concepe activități de învățare în continuă schimbare și care au cunoștințe pedagogice solide și legături strânse cu multiple rețele. Acest scenariu pune accent pe pregătirea profesorilor și pe dezvoltarea profesională.
  • școlile sunt deschise participării profesioniștilor din alte domenii în actul de predare și este de așteptat un rol mai puternic pentru actori comunitari sau părinți.
 
Scenariu 4 - scenariul învățare-din-mers

Scenariu “learn as you go” funcțiile tradiționale ale școlii sunt preluate, aici, de tehnologie; iar școala, ca instituție socială, se dezagregă. O diagramă sintetică cu cele patru scenarii și descrieri pe larg, aici; edupedu.ro a făcut o sinteză. 

Acest scenariu ia în considerare un avans rapid în domeniile inteligenței artificiale, realității virtuale și realității augmentate și a Internetului Lucrurilor. Conectivitatea și avansurile tehnologice, dar și abundența de date schimbă percepția asupra educației și învățării. Oportunitățile de învățare sunt disponibile “la liber”, ceea ce duce la declinul structurilor standard de curriculum și la dezafectarea sistemului școlar.

Digitalizarea ar duce la posibilitatea de evaluare și certificare a cunoștințelor, abilităților și atitudinilor în manieră profundă și instantanee, făcând inutil rolul intermediar al părților terțe (instituțiile de învățământ, furnizorii privați de educație). Dispariția granițelor între învățare formală și informală ar elibera resursele publice masive dedicate în prezent infrastructurii școlare, acestea putând fi folosite în alte scopuri sau pentru educație pe alte căi.

În acest scenariu:

  • toate resursele de învățare ar deveni “legitime”, iar educația persoanelor avansează prin apelul la informațiile colective, pentru a rezolva probleme din viața reală. Asistenți personali bazați pe inteligență artificială s-ar conecta la mediu și între ei, pentru a obține soluții de învățare personalizate, ce răspund nevoilor și curiozităților individului și care îl ajută pe acesta să acopere golurile de cunoștințe sau de abilități.
  • nu ar exista barieră de limbă
  • se tulbură diferențele între educație, muncă și petrecerea timpului liber. Întreprinderile apelează la aplicații de inteligență artificială pentru recrutare
  • o parte din infrastructura vechiului sistem școlar ar putea rămâne, dar cu funcții mai deschise și mai flexibile.
  • ca în scenariul al 2-lea, ar fi nevoie de aranjamente alternative pentru îngrijirea copiilor, pe măsură ce dispar școlile fizice.
  • este dificil de propus un rol al guvernelor față de interesele private, pe piață și în societatea civilă.
  • cadrele didactice ar dispărea într-o astfel de societate, unde oportunitățile de învățare sunt disponibile oriunde, oricând.
Vezi mai multe articole din categoria: Trenduri & Oportunitati
Etichete: