Tu ce faci pentru pensia ta?

Tu ce faci pentru pensia ta?

Tu stii ce pensie vei primi de la stat când vei ajunge la vârsta pensionării? Crezi că această pensie îți va acoperi nevoile de bază pentru a putea duce un trai decent după 35 de ani de muncă? Dacă te preocupă aceste probleme înseamna că trebuie să afli mai multe despre opțiunile pe care le ai pentru a-ți asigura o pensie decentă la momentul în care te vei retrage din activitatea profesională.

 

Înainte de a analiza structura sistemului de pensii din România, trebuie să avem în vedere fenomenul de îmbătrânire demografică care este direct legat de sistemul de pensii și de asigurări sociale. Populația vârstnică va constitui un segment tot mai însemnat din populația României iar bugetul sistemului de pensii și asigurări sociale va trebui să crească an de an, riscând să intre în colaps după anul 2030, când se vor pensiona generații numeroase din punct de vedere demografic. Creșterea treptată a vârstei de pensionare nu rezolvă situația, deoarece crește și speranța de viață, astfel că persoanele în vârstă vor trai mai mult ca în perioada anterioară. În aceste condiții, statul va trebui să găsească resurse financiare suplimentare pentru plata pensiilor sau ne va reveni nouă responsabilitatea de a ne completa veniturile pentru perioada pensionării.

 

Sistemul de Pensii din România este structurat pe 3 Piloni de pensii, astfel: Pilonul I denumit sistemul public de pensii, Pilonul II format din fondurile de pensii obligatorii administrate privat și Pilonul III, pus la dispoziție de fondurile de pensiile facultative administrate privat. Fiecare dintre acești 3 piloni are propriile caracteristici și principii de funcționare.

 

Pilonul I sau pensia de stat este de tip redistributiv, bazat pe solidaritate intergeneraţională şi funcţionează pe baza principiului contributivităţii. Datorită faptului că contribuțiile angajaților de azi plătesc pensiile pensionarilor de azi, fără ca aceste contribuții să fie investite și fără să fie nominale, sistemul de pensii de stat stă sub semnul întrebării privind longevitatea sa. În condițiile în care raportul între numărul mediu de pensionari și cel al salariaților a fost de 9 la 10  în trimestrul III din 2016 și este probabil ca acest raport să crească în viitor, este posibil ca până va ieși la pensie generația angajaților de astăzi, sistemul de pensii de stat să nu se mai poată autosusține și astfel să nu mai poată asigura pensiile viitoare.

 

Pilonul II sau pensia privată obligatorie a fost introdusă pentru a degreva sistemul public de pensii de o parte din obligații și pentru a completa componenta tradițională. Pilonul II are rolul de a asigura un nivel adecvat al pensiilor susținând astfel pe termen lung durabilitatea sistemului de pensii. Diferența majoră față de Pilonul I o reprezintă contribuțiile în conturi individuale, ceea ce înseamnă că fiecare angajat va beneficia la pensie de rezultatele obținute de propriile contribuții care sunt investite pentru a obține randamente pozitive pe termen lung. Sistemul de pensii private obligatoriu a fost adoptat în anul 2008, pornind de la o contribuție de 2%, urmând să ajungă până în anul 2018 la o contribuție de 6% din venitul brut al angajatului.

 

Pilonul III sau pensia privată facultativă este componenta opțională pe care fiecare dintre noi poate să o aleagă și să contribuie pe baza deciziei individuale. Avantajul major al contribuției la un fond de pensii facultativ este faptul că suma cu care contribuim este deductibilă pentru fiecare participant, din venitul salarial brut lunar sau venitul asimilat acestuia, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 de euro într-un an fiscal.

 

Plecând de la structura sistemului de pensii din România și de la datele furnizate de Institutul Național de Statistică conform cărora în trimestrul III din 2016 numărul mediu de pensionari a fost de 5 milioane 251 mii persoane, iar pensia medie lunară a fost de 951 lei și pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 lei, ar trebui să ne facem singuri calculele pentru viitor.

 

Tu cum te pregătești pentru pensionare? Ce faci azi pentru pensia ta, pentru a-ți asigura un venit la momentul pensionării? Ai început deja să economisești pentru pensia ta? Aceste întrebări ar trebui să și le pună fiecare dintre noi, chiar dacă ești tânăr abia intrat în câmpul muncii nu este prea devreme să te gândești la perioada pensionării. Cu cât vei începe mai devreme să depui bani în contul de pensie cu atât vei avea rezultate mai bune pe termen lung. Dacă nu ești mulțumit de perspectivele pe care ți le oferă sistemul de pensii de stat completate de pensia privată obligatorie poți să optezi pentru a-ți completa veniturile în perioada pensionării prin pensia privată facultativă și vei putea alege singur suma cu care să contribui lunar pentru a-ți atinge obiectivele.

 

Dacă nu ești mulțumit de randamentele obținute în ultimii ani de fondurile de pensii private poți oricând să iei în considerare și alte alternative cum ar fi fondurile de investitii sau investind direct în obligațiuni sau titluri de stat, toate aceste forme de investiții fiind considerate investiții cu risc scăzut și care pe termen lung oferă randamente pozitive.

 

Dacă ești antreprenor și veniturile tale sunt reprezentate de dividendele încasate anual din profitul obținut de afacerea ta, trebuie să știi că în acest caz trebuie să îți plătești singur contribuțiile la sistemul public de pensii dacă vrei să beneficiezi de o pensie de la stat. Dacă nu, poți să alegi să investești într-un fond de pensii sau altă formă de investiții care să îți aducă în timp rezultate pe care să te poți baza când vei vrea să te retragi din activitatea profesională.

 

Înainte de a alege tipul de instrumente financiare în care vrei să îți investești banii economisiți pentru perioada pensionării trebuie să pui în balanță avantajele și dezavantajele tuturor opțiunilor și de asemenea să ți cont de faptul că Sistemul de Pensii Private din Romania este garantat de Fondul de Garantare a Pensiilor Private în timp ce Fondurile de Investiții nu sunt garantate de nici o instituție a statului.

 

Pentru ca am abordat in acest articol subiectul pensiilor venim catre tine, cititorule, cu o recomandare de curs. Este un curs de Educatie Financiara, care se desfasoara in sediul Profit Point din Bucuresti si are ca tematica "Instrumente de investitie si economisire" - un ghid pentru pensia pe care fiecare persoana responsabila si chibzuita doreste sau este dispus sa si-o creeze.

 

Pentru inscriere, accesati acest link: https://profit-point.org/curs-pensia-la-romani-bd

 
Vezi mai multe articole din categoria: Dezvoltare Personala