Decembrie 2012, o stradă din inima Londrei, Conduit Street de lângă celebra arteră de shopping Regent Street. Un grup foarte vehement, format în special din tineri, ia cu asalt cafeneaua Starbucks, cerând nu o ceașcă fierbinte sa-i invioreze (nu energia părea să le lipsească), ci pur și simplu bani. Banii pe taxe. ”Pay your taxes!”
Parlamentul de pe Tamisa tocmai anunțase că lanțul multinațional de cafenele nu plătise nicio taxă pe profit după 2008 în UK, iar în cei 14 ani de la intrarea pe piața britanică, virase la buget doar 8,6 milioane de lire, după venituri de peste 3 miliarde. Compania nu era încriminată din punct de vedere legal, pentru că acționase în limita prevederilor fiscale. Poate doar ”la limita” acestor prevederi, prin erodarea bazei de impozitare și mutarea artificială a profiturilor (BEPS).
Dar, pentru corporație, problema nu era atât în Parlament, cât în stradă. Publicul părea să spună ”nu ne pasă că e legal, e incorect”. Și, printre altele, începe să boicoteze cafenelele (nu mai intră în cafenea sau intră și nu consumă). Urmarea: Starbucks avea să facă un pas neobișnuit – plata voluntară a unor sume către Fisc (20 de milioane de lire).
Septembrie 2014
Prima companie din cele mai mari 350 listate la bursa londoneză își prinde voluntar insigna de ”plătitor corect de taxe”. Transportatorul feroviar și auto de călători Go Ahead își ia astfel angajamentul să respecte criteriile Fair Tax, să nu lucreze cu paradisuri fiscale sau structuri fiscale de evitarea plătii taxelor, să aibă o relație bună cu Fiscul și să fie transparent în prezentarea modului de calcul al taxelor. Poate vi se va părea neobișnuit, dar Fair Tax Mark este o inițiativă privată. Face parte din ceea ce s-ar putea numi noul CSR fiscal, o nouă formă de responsabilitate socială din partea companiilor.
Decembrie 2014
Ministrul britanic de finanțe anunță introducerea ”taxei de 25% pe profiturile generate de multinaționale din activitatea desfășurată în UK, dar pe care apoi le mută în mod artificial în afara țării”. Taxa pe profiturile redirecționate ar trebui să aducă în jur de 1 miliard de lire în următorii cinci ani. George Osborne s-a referit din nou ”la unele dintre cele mai mari companii din lume, inclusiv cele din IT, care folosesc structuri elaborate pentru a evita plata taxelor”, o formulă deja consacrată, cu ținte cunoscute, așa că toata lumea numește acum aceasta taxă ca fiind ”taxa Google”.
Marea Britanie este acum primul stat din G20 care anunță o măsură de penalizare concretă a companiilor acuzate de BEPS – erodarea bazei de impozitare și mutarea artificială a profiturilor. Cu aceeași ocazie, ministrul s-a referit explicit la legislația care va obliga grupul multinațional să raporteze la Fisc, cu lux de amănunte, despre activitățile, alocarea profiturilor și taxele pe care le plătește în fiecare țară unde are filiale.
A vorbit apoi de începerea consultărilor pentru reglementarea schemelor de finanțare hibride, care, iarăși, pot fi mijloace de evitare a taxelor. Altfel spus, acest plan anti-BEPS de care vorbește o lume întreagă începe să se miște. Greoi, neclar, dar se mișcă – la Londra, apoi la Washington, la Bruxelles, deci, și la... București.
Pe scurt, nu mai e suficient să spui azi – mai ales dacă ești filiala unui grup de întreprinderi – eu nu am datorii la stat, eu chiar plătesc la stat! Că același stat va veni să te-ntrebe: dar nu cumva plătești mai puțin ”decât ar trebui”? Pentru că nu contează dacă acum faci lucrurile legal, important este că acest legal nu mai este, politic vorbind, dezirabil.
Articol scris de Adrian Luca, Director Transfer Pricing Services.
Citeşte restul articolelor din Revista Business Days Magazine.