
În luna iulie la Cluj, platforma Business Days lansează Acceleratorul de vânzări, un nou proiect menit să îi susţină pe tineri în dezvoltarea lor profesională şi antreprenorială.
Cu un concept inedit pentru România, Acceleratorul de vânzări este un proiect ce are rolul de a-i ajuta pe tinerii talentaţi în arta vânzărilor să-şi dezvolte abilităţile într-un amplu program de pregătire teoretică şi practică desfăşurat pe durata unui an, până la un an şi jumătate, pe trei arii mari de competenţă: vânzare, negociere şi business networking.
Programul este dedicat tinerilor absolvenţi de facultate sau de liceu, care au până în 30 de ani şi care consideră că au talent în vânzări. Aceştia vor fi susţinuţi cu programe de training şi sisteme de lucru profesioniste să-şi crească exponenţial potenţialul şi profesionalismul în arta vânzărilor. Îi vom ajuta ca la finalul programului să poată să profeseze cu succes în domeniul vânzărilor sau să-şi întemeieze propria afacere cu şanse mari de succes pentru că vor stăpâni, din punctul nostru de vedere, trei dintre cele mai importante abilităţi necesare pentru a avea succes în afaceri astăzi.
PROIECT PILOT DESFĂŞURAT ÎN TIMIŞOARA, CLUJ, IAŞI ŞI BUCUREŞTI
Proiectul se va desfăşura în cele patru oraşe în care este prezent şi Business Days: Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Dintre doritori, vom selecta nouă candidaţi pentru fiecare oraş, în total 36 de persoane, care vor intra într-un assesment center unde vor fi testate abilităţile de relaţionare, vânzare şi negociere. Dintre cele 36 vor fi acceptate în program 12 persoane, câte trei pentru fiecare oraş/regiune.
Cei 12 finalişti vor parcurge cele patru etape ale programului. Fiecare etapă începe cu un training de două zile dedicat celor trei abilităţi, urmat de o perioadă de practică pe platforma Business Days. Fiecare va avea anumiţi indicatori de performanţă de atins şi la finalul fiecărei etape se va da un test, care trebuie trecut pentru a te califica în etapa următoare. Pentru cei mai buni dintre ei, care au rezultate excepţionale, există posibilitatea să primească burse lunare.
La finalul celor patru etape va exista un examen în urma căruia finaliştii vor primi o certificare ca profesionişti în vânzări, negocieri şi business networking. Cei mai buni patru absolvenţi vor avea posibilitatea de a rămâne alături de echipa Business Days, în departamentul de vânzări şi vor beneficia de diverse oportunităţi prin platforma Business Days. Ceilalţi vor putea să colaboreze în continuare cu platforma Business Days şi vor avea beneficii speciale pe viaţă, cum ar fi: acces la toate evenimentele Business Days, facilităţi pentru promovare, recomandări şi oportunităţi generate de platformă.
Dacă proiectul pilot va avea succes, va putea fi realizat şi în alte oraşe. Ne aşteptăm ca acesta să contribuie la creşterea şanselor tinerilor de a avansa în carieră sau de a lansa pe piaţă, cu succes, o afacere, fiind ajutaţi să-şi dezvolte abilităţile esenţiale în acest sens.
Acceleratorul de vânzări este un proiect ce are rolul de a-i ajuta pe tinerii talentaţi să-şi dezvolte abilităţile de vânzări, negocieri și business networking.
Laszlo Pacso este creatorul și coordonatorul proiectului Business Days, cu o experiență de peste 16 ani atât în domeniul vânzărilor și al negocierilor, cât și în gestionarea și coordonarea proiectelor antreprenoriale.
A creat de la zero o companie în domeniul telefoniei mobile, a coordonat proiectul de rebranding, repozitionarea pe piață și integrarea în structura grupului de firme al unei companii mari din domeniul farmaceutic. De asemenea, este fondatorul JCI Târgu Mureș și a avut o contribuție semnificativă în dinamizarea mediului de afaceri din Târgu Mureș prin organizarea pe durata unui an a peste 20 de evenimente dedicate mediului de afaceri, prin promovarea potențialului investițional și turistic al regiunii.
Vezi şi alte articole asemănătoare în Revista Business Days Magazine.
În revista poţi afla mai multe despre:
- poveşti de succes antreprenoriale
- trenduri şi tendinţe
- educaţie antreprenorială şi managerială
- analize şi studii de caz
- idei, proiecte, finanţări
Descarcă Revista Business Days

