
George este un manager care conduce o companie cu peste 400 de angajati, cărora le oferă salarii peste media pieței, însă cu toate acestea angajații sunt demotivați. Firma lui produce produse de foarte bună calitate, iar compania le-a oferit mereu angajaților cursuri de motivare, team building-uri și ieșiri din țară fără o ameliorare a situației. Cu toate acestea, încercările lui George de a-și motiva echipa au eșuat.
Care poate fi soluția pentru George?
Programul de Consultanță Transformațională, care are ca scop transferul tuturor mecanismelor și instrumentelor de reorganizare a afacerii către Ownerii și General Managerii din România, a fost soluția potrivită pentru compania lui George.
Prima etapă a transformării companiei lui George a fost cea de evaluare a managerilor, care a fost urmată de stabilirea unui mecanism prin care să se asigure că pot să își realizeze cu usurință obiectivele cantitative și calitative ale postului.
Mecanismul folosit se numește MOA și are ca scop tocmai stabilirea tuturor activităților și pe fiecare activitate, mecanismele de realizare a obiectivelor (acțiunile și rezultatele acestora). Demersul nu a fost unul ușor de realizat, pentru că angajații erau foarte greu de scos din blocajele lor.
Implementarea MOA s-a făcut cu ajutorul echipei lui Petre Nicolae - un consultant a lucrat timp de două săptămâni cu fiecare dintre managerii companiei și au finalizat documentul MOA, o hartă completă a obiectivelor postului, a tuturor activităților, a acțiunilor și rezultatelor specifice pentru fiecare activitate, a pârghiilor de monitorizare și control și a indicatorilor de performanță. Marele plus al acestui proces a fost legat de faptul că toate acestea au fost stabilite de către angajat, iar ca urmare au fost cu usurință însușite și asumate.
După două săptămâni de la finalizare, George a extins procesul și către toți oamenii din departament astfel că de atunci, vorbesc toți aceeași limbă, acționează în aceeași direcție și sunt motivați pentru că știu în orice moment ce trebuie să facă în atingerea obiectivelor.
Concluzie: dacă în compania ta ai stabilite mecanisme profesionale de lucru, angajații sunt motivați să depună eforturi mai mari, să aibă rezultate și să se bucure de ele, în concluzie, să fie motivați și determinați să reușească.
Află mai multe despre MOA și cum acest Program de Consultanță Tranformațională îți poate ajuta compania la Cluj Business Days 2019. Masterclass-ul susținut de Petre Nicolae pune la dispoziția participanților o metodologie completă pentru: stabilirea obiectivelor cantitative și calitative ale posturilor, stabilirea mecanismelor profesionale de realizare a obiectivelor și a indicatorilor de performanță.
La finalul masterclass-ului participanții vor rămâne cu:
- Un Mecanism de stabilire a obiectivelor pe post
- Un Mecanism concret (acțiune + rezultat) de realizare a obiectivelor pe post
- Structura clară de abordare a activităților postului
- Cunoașterea concretă a obiectivelor postului, activităților postului, a acțiunilor și rezultatelor postului
Înscrie-te la Masterclass-ul lui Petre Nicolae folosind butonul de mai jos.