
Ca să ajungi în biroul mare, gen sală de consiliu al Doinei Cepalis, trebuie să treci de portar, pe care vizitatorii nu par să-l ia prin surprindere, semn că a trecut ceva lume pragul fabricii de la Paşcani şi s-a obişnuit cu „traficul“ (preşedinţi de grupuri importante din lume au venit să vadă cum poate românca din Paşcani să producă mai repede, mai ieftin şi mai bine decât chinezii – n.red). Ştie unde mergem fără să ne întrebe şi ne dă indicaţii sumare. De altfel, nici nu ai cum să te rătăceşti. Imediat cum urci cele câteva trepte, ai în faţă o singură uşă. Doar secretara pare puţin intimidată-deranjată, dar este recent angajată, aşa cum aveam să aflăm mai târziu şi încă nu şi-a făcut rodajul la „pelerinaje“. Ne pune să aşteptăm, căci „Doamna“ este cu cineva în birou. Privim în jur, ca orice oameni puşi să aştepte. Secretariatul este mobilat destul de auster, fără fiţe. Pe masa din faţa „insulei“ secretarei, sunt aşezate la întâmplare numere mai vechi din „Dialog textil“, o rămăşiţă a timpurilor trecute, când fabrica lucra în lohn pentru marile firme de modă. Lângă uşa „Doamnei“ se găseşte o alta, care dă către birourile administrative. Practic, Doina Cepalis e în mijlocul lucrurilor.
„O să vă rog să mă scuzaţi, dar nu am dormit decât trei ore azi-noapte și sunt foarte obosită“, începe, abrupt, dialogul. „Am o perioadă foarte aglomerată. Dar când nu e la noi aşa... Facem 18.000 de repere pe zi. Este infernal, dar toţi sunt atât de pregătiţi, nici nu vă puteţi imagina“, mai spune Cepalis.
Totuşi, timpul scurt de odihnă nu pare să fi alterat în vreun fel amintirile. Povestea curge cu repere clare – 13 martie 1999, 17 aprilie 2000, 2 aprilie 2007. „Cum să nu mi le amintesc? Tot ce am trăit, am trăit cu emoţie, totul mi-a rămas foarte bine întipărit“, continuă Cepalis. „Sunt nişte borne care m-au marcat. Nu am cum să uit zilele astea“, completează ea absorbită.
EXPOZIŢIUNEA
Lucru deloc de mirare dacă stăm să ne gândim că, de cel puţin trei ori, Doina Cepalis a fost obligată să se reinventeze. Şi vorbim în acest caz nu despre vreo frivolitate mondenă, ci despre trecerea de la un domeniu de activitate la altul, despre păstrarea câtorva sute de locuri de muncă, despre ambiţie şi perseverenţă. Şi, poate, de noroc.
Cum spune chiar ea, Doina Cepalis are trei mari etape, care cuprind trei momente „istorice“, cum le descrie: acumularea, care a venit odată cu privatizarea prin MEBO a companiei la care era director economic, Moldova, un lanţ de magazine de tip Alimentara, faza privatizării Integrata, urmată apoi de transformarea fabricii în Te-rox-ul de azi. De două ori îşi pierde banii şi este scoasă din piaţă de chinezi. Acum, şi-a luat revanşa.
„NOI FACEM 15.000.000 DE CUSĂTURI DE REZISTENŢĂ ÎNTR-UN AN. RĂSPUNDEM DE SIGURANȚA A TREI MILIOANE DE COPII.”
INTRIGA
„Moldova a fost cred că printre primele din ţară care au experimentat şi reuşit să ducă la capăt privatizarea pe care am pregătit-o, în calitate de director economic, doi ani. A fost o victorie a tinereţii împotriva birocraţiei, împotriva unei legislaţii interpretabile şi, de multe ori, necunoscute chiar şi celor care ar fi trebuit să o aplice. Eu am făcut o perioadă zilnic naveta cu avionul la Bucureşti, în vreme ce în firmă se lucra în trei schimburi, ca să îmi poată asigura documentele cerute pentru privatizare“, povesteşte Cepalis. Şi aşa, în luna iunie 1994, Cepalis devine, alături de alţi angajaţi, acţionar la Moldova. De-a lungul timpului, cumpără pachetul de controlul al firmei, care, spre anii 1999, atingea o cifră de afaceri de 300-400.000 de euro. Deşi nu asta a urmărit neapărat, Moldova a fost şi o afacere imobiliară, căci, tot în 1994, valoarea contabilă a activelor a crescut de opt ori.
Aici, Cepalis a făcut banii cu care a putut „sări“ în cea de-a doua etapă – achiziţionarea unei firme de stat, Integrata, cu care să îşi îndeplinească visul de a deveni „industriaş“. „Eu, care crescusem într-o familie de profesori, pentru care să ai o consignaţie, un magazin, o mică afacere era ceva aproape de limita legalului, m-am trezit dintr-odată în 1999 că vreau să devin industriaş. Practic, cel care mi-a dat curaj a fost un prieten care era de aceeaşi părere cu mine: că trăim un moment unic, acesta de trecere de la comunism la capitalism, că avem acces la lucruri la care alte generaţii nu ar avea. Erau scoase la privatizare companii de stat cu renume, cu tradiţie. Am simţit că asta trebuie să fac. Să mă bucur de faptul că noi ne-am născut la momentul oportun“, spune Cepalis. În plus, mai adaugă ea, simţise, odată cu intrarea Metro în piaţă, că zilele retailului de tip vechi s-au terminat. „Nimeni nu m-a încurajat. Nimeni nu credea în ce spuneam eu. Dar eu mă gândeam că, şi dacă câteva luni, un an, voi ajunge să fiu industriaş şi tot voi lăsa o urmă în viaţă“, mai spune Cepalis.
Mânată de acest miraj, participă la privatizarea Integrata, care, la acel moment, era compusă dintr-o filatură de in şi cânepă, o ţesătorie cu vopsitorie şi o fabrică de blugi, celebrii „blugii de Paşcani“, o ambiţie a lui Nicolae Ceauşescu. Pe modelul marilor fabrici, Integrata fusese construită pentru a exporta în Rusia şi America, iar căile ferate care ar fi trebuit să transporte mărfurile plecau din curtea uzinei.
Şi deşi, iniţial, i se refuză drepul de a prelua fabrica, în ciuda faptului că oferise cea mai mare sumă (în jur de 100.000 de dolari), Doina Cepalis reuşeşte, în cele din urmă, să intre în posesia fabricii.
Dar asta nu înseamnă că îşi câştigă şi încrederea oamenilor. „Venisem eu, o necunoscută, fără experienţă în domeniul ăsta, iar ei ar fi trebuit să se încreadă în mine. De ce ar fi făcut-o? Am înţeles lucrul ăsta şi nu am forţat relaţia“, spune ea. Dar nici nu se dă bătută. Pentru ceva timp, îşi stabileşte biroul în camera mare a faxului, singura care i se indică a fi disponibilă noului proprietar. Era dispusă să facă orice, pentru a dovedi celor 622 de angajaţi că vrea să facă treabă cu Integrata. Recunoaşterea a venit când, după o grevă, o Doina Cepalis disperată, cocoţată pe un maldăr de paleţi, le vorbeşte muncitorilor. Cuvintele care aveau să îi deschidă uşile fabricii au fost: „Am o casă, am o maşină, am călătorit şi nu îmi mai doresc să fac altceva decât să construiesc alături de voi“. Lucru care începe să se întâmple, căci Doina Cepalis îşi făcuse un plan de bătaie – Integrata urma să intre din nou pe piaţa europeană, dar şi pe cea a Americii, unde exista un mare potenţial. „În America exista cerere. Germania o aveam“, spune Cepalis. Toate premisele erau îndeplinite pentru a pune businessul pe picioare: exista piaţă, producţie de in şi cânepă, erau puţine centre de prelucrare şi exista forţă de muncă calificată. Devine, astfel, exportator de produse din in şi cânepă, dar şi blugi pentru Dolce & Gabana sau Prada şi alte nume mari din modă. Lucrurile se mişcă. Convinsă că asta e calea, investeşte 750.000 de euro, un credit furnizor, cu dobânzi mari, pentru a construi cea mai modernă filatură din Europa, ce ar fi trebuit să îi asigure dezvoltarea, dar şi pentru a cumpăra şi o topitorie de in şi cânepă, inspirată de tradiţia zonei Neamţului, unde copilărise, şi unde în aproape fiecare casă existau războaie. Mai cumpără şi terenuri agricole, pe care, evident, cultivă in. „Eram sunată de Ministerul Agriculturii pentru raportul culturilor de acest tip: cât cultivam eu, atât se cultiva în România.“ Nu a apucat prea mult să se folosească de noile tehnologii, că primeşte prima lovitură din partea pieţei - se liberalizeză preţurile la in şi cânepă, iar clienţii îi cer o reducere de 40% a preţului. „Piaţa era invadată de produse din China. La nivelul acela, nu puteam suporta dezvoltarea fabricii“, comentează ea. Primeşte o lovitură şi din partea statului, care nu vede în in şi cânepă o miză, şi nu vrea să subvenţioneze producţia. Antreprenoarea este nevoită să închidă fabrica. Era 2006.
DESFĂŞURAREA ACŢIUNII
Dar povestea nu se termină aici, ci intră într-o nouă etapă, cea în care, „epuizată psihic şi financiar“, după cum comentează, dar cu dorinţa de a fi industriaş neciobită, Cepalis cârmeşte la 180 de grade şi se apucă să facă centuri de siguranţă şi huse de scaune auto pentru copii, alături de francezii de la Team Tex. Nu înainte de a face un credit în nume personal, pentru a asigura salariile angajaţilor. „Nicio clipă nu m-am gândit că această fabrică nu va rămâne peste ani. Nici în momentul în care luam credit pe persoană fizică, ca să plătesc salariile. Nici nu mi-am pus problema. Atunci, am crezut în mine şi în stafful din jurul meu“, povesteşte ea.
Cu 10 maşini aduse de la compania franceză, un capital de 10.000 de euro, tot împrumut pe persoană fizică luat de la bancă, şi câteva comenzi au fost suficiente pentru relansarea companiei în 2007, de data asta sub numele Te-rox Prod. Pe partenerul francez l-a găsit la el acasă, în Franţa, unde a ajuns cu ultimii bani, la recomandarea unui specialist care îi montase câteva maşinării în fabrică. Cepalis realizase clar că nu mai are loc în zona inului şi a cânepii, unde se simţise bine, că nici moda nu e un loc de refugiu şi că trebuie să facă ce îi stă bine unui industriaş, adică industrie. Prin urmare, începuse să întrebe în stânga şi în dreapta, pe toate persoanele cu care intrase în contact, dacă nu cunoaște cineva vreun producător care are nevoie de parteneri. Aşa a nimerit la Team Tex. Şi, dacă partenerul din Franţa voia iniţial să deschidă o fabrică în Cehia, a renunţat în favoarea Doinei Cepalis.
„Te-rox s-a înființat în aprilie 2007, pornind de la o idee, o necesitate și o strângere de mână. Fără contracte, garanţii, simplu. O companie din Franța, cel mai mare producător din Europa, voia să-și relocheze în estul continentului o parte din producția de huse folosite la scaunele auto pentru copii. Printr-o întâmplare fericită, am intrat în contact cu cei din conducerea companiei și au ales să producă o serie mică în Pașcani, unde existau o oarecare infrastructură și experiență în confecții“, narează simplu, într-un interviu mai vechi, întâmplarea Cepalis.
A urmat o finanţare de câteva sute de mii de euro, obţinută de la Banca Italo Romena, nu fără greutate: „Când se duceau dimineaţa la muncă, se trezeau cu mine în birou. Mi-aduc aminte că stăteam, aşa, în maşină, cu mâinile pe volan, şi în fiecare zi îmi spuneam: «Gata, azi o să reuşesc să obţin banii!»“, mai spune Cepalis.
Cu o fabrică nouă – „Nu aveam decât pereţii Integratei. Atât. Echipamentele nu mai puteau fi folosite pentru noua linie de producţie. Am plecat de la trei angajaţi. Îi ştiam pe nume. Le ştiam poveştile de viaţă. Problemele. Tot“, îşi aminteşte ea.
Deşi nu a concediat niciunul dintre foştii angajaţi ai Integratei, mulţi, fiind vorba de forţă de muncă calificată, şi-au găsit de lucru în altă parte. Au revenit la Te-rox undeva în jur de 200.
PUNCTUL CULMINANT
Dar, în 2008, Te-rox nu se mulţumeşte să facă doar lohn pentru francezi, ci, pe baza experienţei acumulate şi a investiţiilor realizate în fabrică, se apucă să facă, în nume propriu, centuri şi huse pentru scaune auto, iar, ulterior, să şi injecteze scaune auto pentru copii.
Fiind vorba despre copii şi despre siguranţa lor în trafic, reglementările din domeniu sunt foarte stricte. Te-rox este nevoită să treacă multe teste, pe lângă cele de siguranţă, şi cele de viteză de răspuns sau de comenzi minime. În plus, fiind vorba de produse foarte sensibile, pentru care nimeni nu este dispus să facă vreun compromis, a învins prin calitate. „Noi am inovat foarte mult. Vedeţi, noi am reuşit prin faptul că am fost flexibili şi am avut capacitatea să ne mişcăm foarte repede. Criza a desfiinţat conceptul de stocuri şi previziuni. Produsul meu este unul de volum. Marii retaileri aveau nevoie de previziuni pe termene foarte mari de timp, pe produse plătite deja în China, pe care consumatorul nu le mai dorea. Şi, atunci, marii retaileri se găseau în situaţia în care aveau stocuri foarte mari, care erau nevandabile. Noi am inventat stocurile de trei săptămâni. Am introdus avantaje pentru clienţi. De pildă, produsele care nu se vând într-un an se returnează. Am inventat comenzile foarte mici – avem comenzi şi de două, trei, patru produse. Avem un preţ competitiv, chiar şi în comparaţie cu cel al Chinei. A venit preşedintele grupului Juuki din Japonia, special ca să viziteze Paşcaniul. A rămas impresionat de metodele inovative dezvoltate în firmă, care să ducă la mărirea productivităţii şi la fluidizarea fluxului de producţie“, povesteşte Cepalis. Pe de altă parte, produsele de la Te-rox au primit, din partea instituţiei internaţionale care se ocupă de siguranţa copilului în trafic, maximum de stele posibile. Avem, practic, cea mai ieftină şi bună centură de siguranţă din lume. „Răspundem de siguranţa a trei milioane de copii şi, până acum, nu am avut niciun incident înregistrat din vina noastră. Este o responsabilitate foarte mare, drept pentru care, în şapte ani, am investit peste 15 milioane de euro. Am 1.000 de angajaţi în cinci fabrici. Am plecat de la trei angajaţi. În cinci ani, am format 1.000 de oameni. Practic, am format operatori roboţi industriali“, mai explică Cepalis.
34,5 MILIOANE DE EURO
CIFRA DE AFACERI CE AR PUTEA FI REALIZATĂ ANUL ACESTA DE GRUPUL DEŢINUT DE CEPALIS
DEZNODĂMÂNT
Prin faptul că poate produce mai repede, cu stocuri mici, dar cu calitate maximă, Cepalis a reuşit, la începutul acestui an, să intre pe piaţa chineză, odată cu semnarea unui contract de peste trei milioane de euro cu un lanţ de retail din China, Lerado. Practic, la şapte ani de la înfiinţare, Cepalis îşi ia revanşa: China devine una dintre principalele pieţe de export, alături de Marea Britanie, Franţa, Germania sau Brazilia.
Ce va urma? Evident, etapa de consolidare, pentru că, în trei ani, Cepalis a reuşit performanţa să-şi crească cifra de afaceri de 1.000 de ori. „Voi continua să mă dezvolt, dar controlat. Mă gândesc dacă mai luăm un contract“, spune acum Cepalis. Dacă ar vrea, aşa cum o şi spune, ar putea să dubleze într-un an cifra de afaceri, dar „riscul ar fi foarte mare“. „Vrem să dezvoltăm şi zona on-line, avem şi proiecte de personalizare, de customizare a scaunelor auto. Piaţa ar trebui să se aştepte şi la inovaţie în zona de marketing şi produs“, continuă ea.
„Aşa cum sunt, la momentul acesta, nu sunt prea mare. Atât timp cât am o relaţie extrem de corectă cu legislaţia ţăii, cât sunt într-o relaţie de încredere cu clientul şi câtă vreme doar piaţa mă poate evalua, nimeni nu mă poate zgudui“, mai spune Cepalis.
Dar principalul proiect de viitor la care lucrează acum Doina Cepalis este pregătirea companiei pentru etapa următoare, pentru succesiunea între generaţii. Căci antreprenoarea din Paşcani nici nu concepe că „imperiul“ pe care l-a construit în Moldova nu va fi dus mai departe de fiica sa. „Eu pregătesc compania asta ca să poată fi condusă pe principii corporatiste, dar să fie capabilă să ia decizii rapide. Mie îmi place să pot lua rapid decizii. Asta este structura mea. Aşa am fost dintotdeauna. Acesta a fost şi un avantaj în competiţie. Eu am făcut pionierat. Îi cunoşteam pe toţi oamenii mei, mă aşteptau la uşă să vorbim, le ştiam în detaliu poveştile. Fiica mea nu va mai putea să facă asta. Treaba ei va fi să ducă compania la următorul nivel“, conchide Cepalis. La urma urmei, doar aşa fac „industriaşii“.
„Imperiul“ antreprenoarei de la Paşcani
Pe lângă fabrica de la Paşcani, Cepalis mai deţine încă cinci fabrici. În prezent, din totalul producţiei 99,7% merg la export, principalele pieţe fiind Marea Britanie, Franţa, Germania şi Brazilia. Dar Te-rox este prezentă pe 60 de pieţe.
FABRICI. Grupul controlat de Doina Cepalis numără şase fabrici – la Iaşi, Roman şi Botoşani, şi un punct de lucru – la Hârlău. Ultima mutare a antreprenoarei a fost preluarea în 2013 a 50% din acţiunile Te-Rox Bhs Impex din Botoşani, unde a început deja să realizeze huse şi accesorii pentru scaunele auto pentru copii.
AFACERE. Cepalis a ajuns la peste 1.000 de angajaţi, plecând de la cei trei iniţiali cu care a redeschis fabrica. Ca să păstreze angajaţii, a inovat din nou: „Am aflat că e o familie cu mulţi copii şi că îşi dorește o vacă. O vacă le-am luat. O altă angajată mi-a spus că soţul, de peste 40 de ani, vrea să facă şi el o facultate. I-am suportat cheltuielile de şcolarizare. Asta pe lângă abonamentele de sănătate şi alte facilităţi, pe care le au toţi“, mai spune ea. De la 230.000 de euro în 2007 cifră de afaceri, grupul a ajuns la 30 de milioane de euro în 2013. Tot profitul se reinvesteşte.
TINERI. Directorul executiv de la Paşcani, Cosmin Buiciac, are 28 de ani şi a ajuns în această poziţie după ce a parcurs cam toate etapele. „Am luat tineri, unii din liceu, unii de pe băncile facultăţii, şi i-am implicat în proiecte în fabrică. Pe mulţi i-am promovat în funcţii de conducere. Şi, credeţi-mă, au un IQ şi vin cu nişte soluţii… Am fler la oameni. Niciodată nu am fost dezamăgită“, spune Cepalis.
CSR. Firmele Doinei Cepalis sunt implicate şi în multe proiecte sociale – asigură hrana pentru peste 160 de persoane, copii şi bătrâni instituţionalizaţi. Mai nou, îşi propune să instituţionalizeze copiii străzii, să-i urmărească până la ultima formă de învăţământ, pentru ca, după aceea, să îi angajeze la Te-rox.
„The Chinese” from Paşcani
The biggest manufacturer of accessories and safety belts for children auto seats in Europa and America is in Paşcani, on Grădiniţei street, number 11, a few meters away from the town centre. It is called Te-rox Prod and it belongs to Doina Cepalis.Doina Cepalis was forced to reinvent herself at least three times. And we are not talking about a modern frivolity, but about passing from a field of activity to another, about keeping a few hundred jobs, about ambition and perseverance. And, maybe, luck. As she herself says, Doina Cepalis has three big steps, comprising three „historical” moments as he describes them: accumulation, which came together with the management through MEBO of the company where she was economic manager, Moldova, a chain of food stores, the phase of integrated marketing, then followed by the transformation of the factory in the current Te-rox. She loses her money twice and is taken out from the market by the Chinese. Now, she got back at them.
“TE-Rox was incorporated in April 2007, starting from an idea, a necessity and a hand shake. Without agreements, guarantees, simple. A company from France, the biggest manufacturer in Europe, wanted to relocate in the east of the continent a part of the production of used cases for the children’s chairs. Due to a fortunate event, we came into contact with the company’s leadership and chose to manufacture a small series in Pașcani, where there is some sort of infrastructure and experience in garment”, says simple, in an older interview, about the Cepalis event.
But, in 2008, Te-rox isn’t happy just to make lohn for the French, but, based on experience gathered and investments in the factory, it starts to produce, in its own name, seat belts and car seats cases, and, subsequently, car seats for children. This being about children and their safety in traffic, the regulations in the field are very strict. Te-rox has to pass many tests, besides the safety ones and those for a response or medium orders. Plus, this being about very sensitive products, for which no one is willing to make any compromise, won by quality. „We innovated very much. See, we managed through the fact that we were flexible and had the capacity to move quickly. The crisis dissolved the concept of stocks and provisions. My product is one about volume. Big retailers needed provisions on very long terms, for products already paid for in China, which the consumer didn’t want anymore. And then, the big retailers were in the situation where they had really big stocks and couldn’t sell them. We invented three weeks stock. We introduced advantages for clients. For instance, products not sold in one year are returned. We invented very small orders – we have orders of two, three, four products. We have a competitive price, even in comparison to that of China. The president of the Juuki group from Japan came, especially to visit Paşcani. He was impressed about the innovating ideas developed in the company, leading to a high productivity and production flow”, says Cepalis. On the other hand, products from Te-Rox received, from the international institution dealing with the child safety in traffic, the maximum number of stars. E practically have the cheapest and best seat belt in the world.„AROBS means, at this moment, 400 people, in three countries – Hungary, Republic of Moldova and Romania, and a newly opened branch in Great Britain. Our products can be found from Singapore, for which we are making custom, to the United States, where we are performing archiving, up to the hypermarket from the block, where you can buy navigation systems”, says Voicu Oprean. Where do you see yourself in five years”? „With 1,000 people”, comes the quick answer, without a second of hesitation and smiling. On what basis?
Articol scris de Anca Doicin, redactor Sef Business Days Magazine
Face parte din generaţia de jurnalişti care îşi găsea subiectele pe teren. De altfel, nici acum, Anca spune că nu reuşeşte să scrie un articol din birou, cu o singură sursă. Are peste 18 ani de experienţă de presă, preponderent în media de business, dar şi legal. A făcut şi presă de cotidian – Bursă, şi săptămânal – Capital, de revista – Money Express, dar şi on-line – Avocatură.com. În perioada în care Anca a coordonat această publicaţie, a dezvoltat şi coordonat o echipa de 13 jurnalişti din ţară, Avocatură.com fiind singură ce reuşea să treacă de graniţele Capitalei. A fost implicată în proiecte, ce, la timpul lor, erau considerate inovative, cum au fost Capital Top 300 sau Capital Top 100 companii. La finele anului trecut, a fost coordonatorul echipei ce a realizat şi publicat primul număr în limba română al revistei Intelligent Life – o franciză aparţinând grupului The Economist. Nu crede în puterea inspiraţională a motto-urilor, ci în puterea comunicării.
Descarcă Revista Business Days 3 ( http://businessdaysmagazine.instapage.com ) pentru a citi și restul articolelor.