Un vin din viță nobilă – Crama Știrbey

Un vin din viță nobilă – Crama Știrbey

Când vine vorba de vin, este una dintre cele mai sofisticate și complexe băuturi alcoolice, apreciat atât pentru aroma sa, dar și pentru numeroasele tipuri de vin, concepute astfel încât să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi. Dacă vrei să completezi o cină perfectă vinul poate fi un adevărat condiment pentru mâncare, de la alăturarea lui fel de mîncare până la utilizarea lui în conceperea acesteia.

 
 
 
1

Vinul, cunoscut ca licoarea zeilor are o istorie controversată, care pleacă de la mențiunile Biblice până la cele istoriece. Originele lui se bănuiesc a fi undeva in Gergia de astăzi, iar cea mai veche cramă ar fi cea în Armenia ce dăinuie din anul 4100 i.Hr

Puțini știu că în România se produc unele dintre cele mai bune vinuri din lume. Vinurile produse la noi sunt extrem de aromate, iar mare parte din străini vin de la mii de kilometri departare pentru a degusta soiurile noastre traditionale.

Daca ești și tu pasionat de vinuri și vrei să vizitezi cramele din țara noastră, atunci descoperă mai multe locuri în care poți degusta din licoarea zeilor și în care poți pentrece un weekend extraordinar cu familia sau cu partenerul din Book-ul nostru. DESCARCĂ EBOOK-UL GRATUIT AICI

dar nu prea știi mare lucru despre ele atunci ar trebui să începi cu Crama Știrbey.

 

În decursul a 300 de anu numele a dăinuit și a căpătat notorietate. Astăzi vă prezentăm o nouă față a acestui nume, prin Crama Știrbey. Cu o vechime de peste 300 de ani, vinurile princiare Știrbey sunt create conform unor principii dezvoltate și păstrate din generație în generație. Prin folosirea unor soiuri tradiționale, evoluate și adaptate la condițiile pedo-climatice actuale, podgoria pe care o găsești în zona Olteniei dezvoltă vinuri cu caracter nobil, sub atenta egidă a Baronesei Ileana Kripp.

 
3

Crama de vinificație din Drăgășani, Olt, pe care a dăinuit o dată domeniul Știrbey, în dimensiunea sa actuală a fost concepută de Prințul Barbu Alexandru Știrbey la începutul secolului XX, pentru prelucrarea strugurilor dintr-o suprafață de aproximativ 20 hectare de vie (aproape 70-80.000 de litri de vin/an).

Producția de vin în zona Olteniei se face încă din secolele VII-VIII î. HR., iar podgoria Drăgășani este una dintre cele mai vechi podgorii din Oltenia. Cu toate că are o suprafață mică, de doar 65 km, de-a lungul râului Olt, calitatea vinurilor din această zonă se păstrează în continuare, din 1867 când a fost adus primul Cabernet Sauvignon.

De altfel, vinurile din Oltenia sunt recunoscute încă din 1887, după ce Tămâioasă Românească ia medalia de aur la expoziția din Paris.

Domeniul Știrbey se întinde de-a lungul a nu mai puțin de șapte vii, fiecare special concepută pentru a putea livra un vin specific.

 

Via Știrbey

Via Știrbey

Se întinde pe patru hectare, pe panta vestică a dealului Olt. Solul lutos, cu straturi de nisip și argilă, la adâncime, este plantat pe terase din cauza pantei înclinate la 20%. Expunerea vestică la soare asigură o insolație ridicată, propice dezvoltării soiului de Merlot, astfel din această vie se produce vinul Sauvignon Blanc.

 

Via Bibescu

Via Bibescu

Se întinde, de asemenea, pe patru hectare, însă pe versantul estic al Dealului Olt, cu expunere de la est la sud. Datorită așezării, dar și a solului, se dezvoltă vinurile de tip rose, dintre care amintim Novac, Negru de Drăgășani și Cabernet Sauvignon.

 

Via Bengescu

Via Bengescu

În această vie se cultivă soiul de Cramposie, datorită condițiilor ideale oferite de expunerea de vestică, însorită dimineață, dar ferită de căldurile de după-amiază. Întinsă pe 5 hectare, via dispune de un sol de argilă compactă, adâncă și rece, care păstrează umiditatea și în condiții de călduri extreme, de aceea, vinul de Cramposie Selecționată are un gust aparte.

 

Via Moraru

Via Moraru

Cu doar un hectar, expunerea estică, solul lotus cu argilă la adâncime, dar plantat cu butuci de Sauvignon Blanc de peste 50 de ani, Via Moraru oferă cel mai bun Sauvignon Blanc de pe domeniul Știrbey.

 

Via Tiberie

Via Tiberie

Locul unde se cultivă și în prezent faimosul Tămâioasă Românească desăvârșit de aromele elegante și intense, Via Tiberie se întinde pe 2 hectare, pe un versant sudic, sol lutos brun-roșcat, cu incluzii de calcar și umiditate redusă.

 

Via Pencovici

Via Pencovici

Butucii de Tămâioasă și Fetească Regală oferă vinurilor făcute din acești struguri dau vinuri structurate și corpolente, cu un gust aparte. Întinsă pe patru hectare, via are expunere estică, solul este argilos și lutos, gras, de o fertilitate ridicată.

 

Via Foișor

Via Foișor

Strugurii din această vie ne oferă trei tipuri de vin diferite: Cramposie Selectată, Negru de Drăgășani și Novac. Strugurii cu un gust inedit care cresc pe aceste patru hectare, au un sol lutos bine structurat, nu foarte compact, însă extrem de favorabil petnru formarea optimă a sistemului radicular al butucilor. De aceea, culoarea și gustul intens sunt foarte potențate în cele trei tipuri de vin.

 

Vrei să afli mai multe despre ce înseamnă turismul în România, în afară de cel viticol? Te invităm să descarci gratuit eBook-ul creat de echipa BD Content în care vei descoperi unele dintre cele mai frumoase locuri de cazare din România, dar și cele mai interesante atracții de vizitat, mai ales în această perioadă în care pandemia ne obligă mai degrabă să stăm în casă. 

Vezi mai multe articole din categoria: Trenduri & Oportunitati