„In prezent, inregistram peste 360 de angajati in Romania si peste 3.300 la nivel de grup. In 2016, continuam planurile ambitioase si ne-am propus sa crestem echipa din Bucuresti si din Iasi cu inca, cel putin, 140 de noi colegi”, detaliaza Marius Joian planurile companiei.
Potrivit lui Joian, Iasiul, adica cel de-al doilea birou Cegeka din Romania, este un punct strategic de dezvoltare pentru companie atat datorita universitatilor tehnice din zona, deschiderii spre alte tari din Europa, cat si flexibilitatii si pregatirii tehnice si educationale a oamenilor.
”Asa cum s-a intamplat si in cazul biroului din Bucuresti, cel din Iasi va deveni in viitor un hub de sine statator, din care vor fi livrate atat servicii de software development, cat si infrastructura catre clienti din toata lumea”, anunta business and marketing managerul Cegeka.
Biroul din Iasi va avea aceeasi structura ca cel din Bucuresti, acoperind atat livrarea de servicii de dezvoltare software, cat si de monitorizare si management infrastructura. Rolurile deschise in momentul de fata vizeaza programatori Java, .NET si ingineri de Sistem Wintel.
”Planificam ca biroul din Iasi sa se dezvolte in decursul anului 2016 si sa ajungem la o echipa de 100 de colegi. Pe termen lung, planuim ca in urmatorii cinci ani sa atingem pe plan local, in cele doua birouri, un numar de 1.000 de angajati”, mai spune Marius Joian. Cresterea va fi nu doar organica, Cegeka luand in calcul si ”achizitia unor companii cu spirit antreprenorial, care sunt pregatite sa fie parte dintr-un grup international”.
Printre atuurile Cegeka, Marius Joian mentioneaza mediul de lucru, caci compania favorizeaza cresterea profesionala a angajatilor ei.
”Procesele de invatare sunt centrate pe nevoile lor. Avem persoane care au responsabilitatea de a face coaching si mentoring pentru cei ce se alatura companiei inca de la inceput, programe de dezvoltare ce au ca obiectiv principal cresterea profesionala: traininguri interne si externe, accesul la certificari, conferinte internationale, grupuri de cercetare”.
DESPRE CEGEKA
Serviciile oferite de Cegeka Romania sunt impartite intre cele doua divizii principale, Software Development si Infrastructura, care au pondere egala in activitate. In cazul ambelor divizii, astfel de servicii sunt livrate catre companii mari din numeroase industrii: financiar-bancar, public services, health care, retail, aviatie etc.
Pentru segmentul de infrastructura, avem multiple programe de nearshoring din celelalte tari ale grupului. Focusul nostru este pe competente in zona Azure si Office 365, iar trendul de crestere al clientilor in zona de suport este constant.
Divizia de software development si-a extins serviciile in anul 2015 si in piata locala, catre clienti din segmente variate, cum ar fi cel bancar sau mobile. La nivel international, acoperim o cerere mare atat in zona de B2C, cat si B2B pentru clienti mari, printre care putem mentiona Lease Plan sau NEC.
Ca si complexitate, acoperim nevoi atat pentru companii in faza de start-up, cat si companii multinationale. Deoarece vorbim despre servicii customizate, care intrunesc asteptarile clientului in raport cu etape variate ale nevoilor sale de business, solutiile Cegeka pleaca de la stadiul de proiecte si ajung la nivelul de programe, de multe ori, fiind extinse pe mai multi ani.
Articolul face parte din numarul 10 al revistei Business Days Magazine.
Business Days Magazine este un proiect editorial Business Days care are scopul de a promova cultura antreprenoriala sanatoasa in Romania.
Revista Business Days Magazine 10 este o revista de tip glossy cu 72 de pagini, aparitie trimestriala, intr-un tiraj de 2.500 de exemplare, ce se distribuie gratuit catre participantii la evenimentele Business Days, parteneri, speakeri, potentiali parteneri, camere de comert bilaterale partenere, asociatii profesionale, scoli si universitati. Conform cercetarii efectuate revistele Business Days sunt citite de peste 90.000 de cititori.
Redactorul sef al revistei Business Days Magazine este Anca Doicin - e-mail.