Despre performanță

Despre performanță
Cândva la o conferință despre „Performanță prin transformare...” în timp ce ascultam vorbitorul mi-am amintit de un banc din timpul liceului când un prieten mai mucalit a venit spre noi într-o pauză și ne-a întrebat cu o mină serioasă pe față: „Bă,fraților, voi știți cum arată o budă în Siberia?” Ne-am uitat atunci unii la alții râzând deja.
Tăcere. Știutorul a continuat: “Păi, îi făcută din trei țăruși în jurul unei gropi. Pe unul îți pui șapca să vadă alții că-i ocupat. P-al doilea țăruș te sprijini să nu cazi în groapă, iar p-al treilea, care nu-i îngropat adânc, îi poți mânui să te aperi de câini.”
Am hăhăit cu toții vreo cinci minute.
 
Înapoi în prezent.
Vorbitorul sublinia importanța prezenței unor condiții necesare în organizațiile de succes. Mi-au fugit ochii la titlul din spatele lui care era proiect mare pe perete. Îndrăznesc să-i șoptesc dnei de pe scaunul alăturat o întrebare.
„Nu credeți că performanța în afaceri e mai curând un efect și nu o cauză?”
M-a privit zâmbind și a clipit afirmativ.
Imaginația a tulit-o spre inițiativă. Virtual am luat în mână doi țăruși și i-am legat cu o sfoară aproape de vârf şi i-am ridicat.
 
Pe fiecare tăruș am fixat un steguleț. Pe un steguleț scria ÎNCREDERE pe al doilea era scris APARTENENȚĂ.
Am luat apoi a treilea țăruș ceva mai lung și l-am sprijinit la vârf în intersecția celor doi.
 
Aveam în fața ochilor o piramidă sau scheletul unui cort. Oare cum m-aș simți traversând acest cadru simplu și intrând în acest “cort”, într-o „organizație” mică, mijlocie sau chiar mare și să citesc aceste două cuvinte? Cum mă voi simți acolo de mâine? Cum va fi climatul? Cum va fi integrarea mea?
 
Pentru mine încrederea e precum șapa autonivelantă. Dacă ea există atunci putem pune pe acea suprafață sarcini sau greutăți fără teama că alunecă în direcții nedorite.
Apoi apartenența mea la acel grup, acea echipă, evident validată de felul cum se comportă colegii cu mine, e ceva ce mă motivează să arăt emoții și comportamente similare. Al treilea țăruș e susţinut de celilalţi doi. Aşadar pe steag voi scrie fară ezitare PERFORMANȚĂ.
 
Crează cadrul adecvat și efectul asupra implicării şi a performanței urmează!!
 
Despre autor:
Andreas Fuhrmann este fost General Manager de multinațională, care după ce a terminat al treilea mandat ca General Manager, a decis să renunțe la cariera de expat și s-a dedicat consultanței de management, assessement și centre de dezvoltare, alături de coaching dedicat executivilor din companii. Expunerea sa profesională acoperă un palier lărgit de competențe, pornind de la expertiza de business în demersul consultativ pentru top management, design-ul și implementarea centrelor de dezvoltare, assessment, coaching și consiliere de carieră, într-una din limbile  română, germană sau engleză.
 
 
Credit foto: Zdeněk Macháček
Vezi mai multe articole din categoria: Leadership & Resurse Umane