Dacă permiți sistemului să se defecteze, atunci anii și costurile necesare pentru ca acesta să-și revină sunt mult mai ridicate decât însuși colacul de salvare. Asta ne-a învățat criza din 2008. Nu diferă cu nimic de un atac de cord și o operație de bypass. Doar că, de data aceasta, operația are loc într-un spital care este sub asediul unui virus. Singurul mod în care poate fi evitat șocul unui blocaj la nivel global constă în ajutor atribuit întregului sistem, până când acesta poate funcționa din nou, iar modul de intervenție trebuie să fie substanțial, imediat și decisiv.
Contextul actual
Aflate probabil în fața celei mai importante crize economice din istoria modernă, care va urma unei crize de sănătate fără precedent, Uniunea Europeană nu au găsit încâ o soluție europeană sau de finanțare comună. Așadar fiecare stat membru va trebui să gândească un plan național de redresare economică, adaptat particularităților economiei sale. În timpul Brexitului, Comisia Europeană a făcut declarații publice legate de nevoia de a reface arhitectura europeană și de a oferi motive clare și puternice statelor membre și cetățenilor lor pentru ca aceștia să contribuie la această refacere.
Cea mai populară soluție pare să constea într-o serie de planuri de salvare a companiilor. Cel mai generos și clar program anunțat până acum pare a fi cel al Germaniei, care creditează fără a limita companiile și emite garanții prin banca de dezvoltare deținută de stat; soluția aceasta are sens pentru economia germană, care este dominată de corporații industriale mari orientate către exterior.
Lecțiile trecutului
Criza anterioară ne-a oferit o lecție din partea statelor din sudul și estul Europei: reducerea veniturilor și așteptările pesimiste privind cererea din partea consumatorilor nu fac decât să amplifice criza și să genereze efecte mai puternice asupra PIB-ului, orientarea băncilor către depozite, deprecierea activelor imobiliare, blocarea domeniului construcțiilor, imigrația în masă a oamenilor și falimentul oricărei corporații de orice mărime care depinde de cererea locală, creând astfel un cerc vicios care duce la șomaj și, prin urmare, la venituri mai mici și la perspective mai pesimiste privind cererea.
Dar cum poate o țară să susțină consumul? Exact în modul în care a făcut-o economia românească până acum, complementat cu finanțarea și realizarea, în sfârșit, a infrastructurii, care, la rândul ei, va crea cerere de materiale și de forță de muncă locale.
Un alt tip de soluție
Soluția ar fi implementarea unui program substanțial de finanțare, oferit direct consumatorilor, ar fi colacul de salvare pentru economia locală. Acesta poate consta în reducerea impozitului pe venit, credite oferite de bănci persoanelor fizice la dobânzi preferențiale și activarea posibilității statului de a finanța direct.
Totuși, în cazul unor astfel de măsuri, statul trebuie să se asigure că, înainte de toate, cetățenii sprijină businessurile locale prin cheltuielile pe care le fac, iar soluțiile ar fi prin folosirea sectorului bancar, emiterea de cupoane pentru anumite companii eligibile etc.
În al doilea rând, businessurile care beneficiază de acest program, locale și internaționale, trebuie să facă cheltuieli pentru a menține și a crește numărul de locuri de muncă, fără a transforma beneficiile în dividende și fără a răscumpăra acțiuni, astfel încât excesul de lichiditate să rămână în sistem.
Întrebarea critică evidentă legată de această soluție ar fi: cum poate fi finanțată? Răspunsul este evident: prin împrumuturi făcute de stat și deprecierea monedei. Deși pare „scump”, este mult mai ieftin și mai rapid decât ar fi reconstruirea de la zero a economiei românești în următorii 30 de ani.
Concluzii
Trecbuie să fim conștienți de faptul că, în prezent coloana vertebrală a economiei locale este consumul, iar, pentru a evita o recesiune puternică sau pentru a contribui la revenirea din recesiune, prioritatea ar fi subvenționarea comportamentului de consum până la normalizarea situației.
Sursa financialmarket.ro