„Suntem foarte atenţi la cifre, trebuie să ştim cui ne adresăm, să ştim ce clienţi urmează să vină“, spune, mai în glumă, mai în serios, Dragoş Mânzăţeanu, coproprietar alături de tatăl său, Aurel, al businessului Coriolan Aur Smarald. „După calculele noastre, cam 10-12% dintre cuplurile care se căsătoresc anul acesta poartă verighetele noastre”, spune Aurel Mânzăţeanu.
Mânzăţeanu Senior a pornit istoria Coriolan – nume pe care l-a ales dintre personajele lui Shakespeare pentru că simboliza onestitatea şi curajul – în urmă cu 18 ani. Doar că businessul imaginat atunci de inginerul Aurel Mânzăţeanu, angajat al unei fabrici din Iaşi ce îşi trăia ultimele zile, nu presupunea producerea de bijuterii, ci vânzarea lor. Şi-a deschis un magazin în centrul „târgului“, l-a aranjat şi dichisit, după cum povesteşte, a aranjat pe rafturi bijuteriile de aur, cumpărate de la un turc, cu care se înţelesese să-i plătească pe măsură ce vinde, şi a aşteptat. Doar că lucrurile nu mergeau cum anticipase inginerul Mânzăţeanu. Ieşenii nu se prea înghesuiau să îşi cumpere bijuterii. Ce era de făcut? Tebuia să îi dea banii înapoi furnizorului, să plătească taxe vamale plus accize şi TVA. „Vă daţi seama că profitul meu era...“, spune râzând Mânzăţeanu.
ŞAŞE ÎN ŞASE
Dar se repliază rapid: înfiinţează case de amanet, şase case în şase luni. „Asta a fost afacerea care ne-a permis dezvoltarea ulterioară“, povesteşte proprietarul. Din câte se pare, succesul a venit din felul neconformist în care îşi trata clienţii – Coriolan urmărea încasarea comisionului, şi nu reţinerea bunului. „Eu, dacă iau bunul omului, el nu mai are cu ce să vină din nou. Şi, atunci, am făcut un contract în favoarea clientului – dacă nu venea după bijuterie, o vindeam la preţul pieţei, dar înapoiam diferenţa dintre comision şi valoarea la care vândusem bunul. Clientul îşi primea banii ca şi cum el îşi vânduse bijuteria“, descrie inginerul sistemul aplicat. Mai mult, pentru a maximiza valoarea de vânzare, Coriolan îşi ia şi reparator şi, pentru o anumită perioadă, angajează şi curier, care să ducă banii la casa clientului. Doar că, în realitatea de zi de zi, apar tot felul de situaţii neaşteptate, care grăbesc renunţarea la curier. „Fie soţia amaneta bijuterii fără să ştie soţul, fie invers; mai erau şi bijuterii furate, vă daţi seama“, îşi aminteşte Dragoş Mânzăţeanu, implicat încă din liceu în businessul de familie: „Am terminat Informatica, eu le-am făcut softul“. Doar că nu toate bijuteriile se puteau vinde. Şi, atunci, din aurul rămas, lui Aurel Mânzăţeanu îi vine ideea să facă verighete, dintr-un motiv nu tocmai uşor de ghicit, dar foarte business – nu trebuia să plătească statului decât TVA-ul de la vânzare. Şi, atunci, „onestul“ Coriolan devine intermediar – dă aurul la prelucrat unor bijutieri din Timişoara şi Galaţi, ia verighetele, pe care le vinde mai departe clienţilor. Lucrurile merg bine, până în momentul în care unul dintre colaboratori îi greşeşte comanda. Şi, atunci, în 2000, se decide să devină el însuşi producător. Doar era inginer, nu? Îşi cumpără „utilajele“ de care are nevoie şi dă drumul la producţie. Iniţial doar pentru piaţa locală, pentru ca, în 2004, după succesul pe care îl are la un târg de bijuterii, să decidă să-şi extindă piaţa.
ADEVĂRATA DEZVOLTARE
„Gustul succesului este foarte plăcut. Atunci când am văzut cât de bine au fost primite verighetele mele, mi-am luat geanta şi am plecat în ţară. Am construit o reţea de operatori care să se ocupe cu comercializarea produselor mele“, povesteşte Aurel. Acestor „operatori“, Coriolan le-a întocmit un fel de ghid, în care sunt învăţaţi cum să expună bijuteriile, cum să le prezinte, cum să le vândă, care sunt cele mai cerute măsuri – în Botoşani, Rădăuţi şi Suceava, de pildă, sunt vândute cele mai „mărişoare“ verighete, iar cele mai mici, în Bucureşti. Dar creşterea cea mai importantă o cunoaşte businessul după venirea lui Dragoş în firmă, de la Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg, unde studiase Informatica, în poziţia de creativ la Coriolan. Căci venirea lui a însemnat şi retehnologizarea firmei, fapt ce a ridicat şi standardele de producţie. Pentru a potenţa creşterea, cei doi Mânzăţeanu extind gama de produse – „acum, cam 60% dintre verighetele vândute de noi sunt personalizate“, deschid magazine în nume propriu şi, de anul acesta, introduc inelele de logodnă cu diamant pe piaţa locală.
„Da, la noi nu există această tradiţie. Dar, pe de altă parte, există studii făcute pe pieţele occidentale, care arată că, pentru ca o cerere de căsătorie să fie fondată, trebuie ca inelul de logodnă să aibă cel puţin valoarea a două-trei salarii medii. Este o proporţie pe care am regăsit-o şi la noi în piaţă. Şi atunci, de ce nu ar fi acele inele unele cu diamant?“, explică Dragos Mânzăţeanu raţiunea noii linii de business. Şi-au cumpărat ce e mai noi în materie de tehnologie şi în acest domeniu şi acum aşteaptă creşterea pieţei. Care sunt convinşi că va veni. „Pentru noi, pentru generaţia lui Dragoş, o să fie piaţă. Şi apoi, în România, nu suntem decât la început. Oricum, diamantele şi aurul nu au moarte“, conchide Aurel Mânzăţeanu.
Al tău, Coriolan
Număr total de angajaţi: 50
Producţie maximă de verighete pe zi: 150-200 de perechi
Număr mediu de comenzi de verighete pe an: 6.500
Cantitate medie prelucrată pe an: 100 kg
Număr mediu carate diamante montate într-un an: 150
READ in English!
According to the information provided by the National Institute of Statistics, the number of marriages this year dropped under 100,000, almost half, in comparison to 2007-2008. The birth rate also dropped, except for some peaks, registered in 2009-2010, up to the level of 10 children for 1,000 inhabitants. Who uses these statistics? Maybe you wouldn’t have expected it, but they define the Coriolan business market, the biggest manufacturer of engagement and wedding rings in Romania. Mânzăţeanu Senior started the Coriolan history – a name chosen from Shakespeare’s characters because it symbolizes honesty and courage, 18 years ago. But the business imagined at that time by the Engineer Aurel Mânzăţeanu, employee at a factory in Iaşi, living its last days, was not about manufacturing jewelleries, but selling them. In 2000, he decides to become the manufacturer, Because he was an engineer, right? He buys „the equipment” needed and starts the production. Initially only on the local market, and then in 2004, after the success he has at a jewellery fair, he decides to extend.
Articol scris de Anca Doicin, redactor Sef Business Days Magazine
Face parte din generaţia de jurnalişti care îşi găsea subiectele pe teren. De altfel, nici acum, Anca spune că nu reuşeşte să scrie un articol din birou, cu o singură sursă. Are peste 18 ani de experienţă de presă, preponderent în media de business, dar şi legal. A făcut şi presă de cotidian – Bursă, şi săptămânal – Capital, de revista – Money Express, dar şi on-line – Avocatură.com. În perioada în care Anca a coordonat această publicaţie, a dezvoltat şi coordonat o echipa de 13 jurnalişti din ţară, Avocatură.com fiind singură ce reuşea să treacă de graniţele Capitalei. A fost implicată în proiecte, ce, la timpul lor, erau considerate inovative, cum au fost Capital Top 300 sau Capital Top 100 companii. La finele anului trecut, a fost coordonatorul echipei ce a realizat şi publicat primul număr în limba română al revistei Intelligent Life – o franciză aparţinând grupului The Economist. Nu crede în puterea inspiraţională a motto-urilor, ci în puterea comunicării.
Descarcă Revista Business Days 3 ( http://businessdaysmagazine.instapage.com ) pentru a citi și restul articolelor.