Cine este Radu Glont?

    Cine este Radu Glont?

    In 1999, în primul an la Academia de Studii Economice - Facultatea de Management/Administrație Publică, a început să vândă și să negocieze proiecte în cadrul unui ONG foarte activ - AIESEC București.

    Primul job plătit a apărut tot în vânzări, în 2000, la AIG Life ca şi consultant de asigurări de viaţă. Pe vremea aceea se spunea ca dacă reușești să vinzi și să negociezi contracte de asigurări de viaţă, restul e floare la ureche.

    A continuat negocierile comerciale între 2000-2017, în business-uri din zone diferite precum: asigurări de viaţă, piaţa imobiliară, piaţa de training și în industria de publicitate din România.

    În cei peste 13 ani de publicitate, a îndeplinit  diverse roluri în cadrul Departamentelor de Client Services ale agențiilor începând cu cel de Account Executive și până la acela de Client Services Director sau New Business Director. Câteva agenții în care a lucrat sunt: Tempo, DDB, Senior Interactive și Geometry Global.

    În publicitate, a negociat de multe ori cu succes, uneori cu mai puțin succes, dar mereu cu plăcere, cu parteneri precum: Orange, Vodafone, Romtelecom, RCS-RDS, UPC, Carrefour, JTI, Wrigley, McDonald's, Coca-Cola, Procter & Gamble, Henkel, Heineken, Pepsico, Chipita Romania, Best Foods, Peugeot, Opel, Renault, LUKOIL, Samsung, PricewaterhouseCoopers, A&D Pharma şi alții din diverse industrii.

 

Din 2016, a dezvoltat și susținut alături de Leverage, în cadrul programelor de consiliere în vânzări sau negociere in-house, proiecte de consultanță sau pregătire pentru clienți precum:

  • Rewe Group
  • Philips
  • Honda Trading
  • Avia Motors
  • Elis Pavaje & Elis Agregate
  • Valoris Center
  • ING Bank
  • Raiffeisen Bank
  • The Public Advisors
  • APT Group

Printre principalele cursuri în vânzare şi negociere care l-au ajutat în dezvoltarea sa, se numără:

  • Program on Negotiation London - Harvard Law School / Londra, 2019
  • Leverage ONE, Leverage 2YES!, GetLeverage in Negotiation / Leverage / Bucuresti, 2016
  • STOREWARS - Leading Business Simulation with high impact on Negotiation / Zagreb, 2014
  • THE BUSINESS OF OUR BUSINESS - FINANCE AND NEGOTIATING / DDB University /Londra, 2007
  • ACCOUNT MANAGEMENT AND ACCOUNT PLANNING / James Hayhurst  / Sofia, 2006
  • SPIN SELLING SKILLS - Leading Sales Training / Trend Consult / Bucuresti, 2003.

Radu este pasionat de negociere și crede cu tărie în impactul puternic al acesteia în societate, pasul de a se alătura echipei Leverage fiind astfel unul natural atât în dezvoltarea lui personală cât și în evoluția profesională.

Profil de Linkedin: https://www.linkedin.com/in/raduglont/

 

 
1
 
1
 
1
 
1
 

Ce il recomanda pe Radu Glont ca si expert?

  1. Pasiunea pentru Negociere
  2. 20 de ani de negocieri de business făcute în domenii diferite, de cele mai multe ori cu rezultate peste așteptările companiilor în care am lucrat
  3. Instrumentele de consiliere în negociere asimilate din programele la care am fost cursant (PON Global / Harvard Law School, Storewars, SPIN Selling Skills si altele)
  4. Feed-back-ul clientilor
 

Care sunt principalele topicuri despre care va vorbi Radu Glont la BD Sales Bootcamp?

 

  • Pilonii negocierii: Puterea, Tocmeala și Persuasiunea;
  • Interes vs. Poziție în negociere;
  • Creșterea “Plăcintei” în Negociere;
  • Puterea dată de alternative (BATNA) și de Pârghii în negociere;
  • ZoPA în Negociere (Zona unui Posibil Acord) - teren comun;
  • Ce este o negociere Win-Win;
  • Relație vs. Capitalizare în Negociere.

 

 
Radu Glont - data, ora, topic principal
 
Ce vor invata de la Radu Glont participantii?
 

 

Ce vor invata cei prezenti la BD Leadership Bootcamp de la Radu Glont?

Rezultate mai rapide și ușor implementabile în negociere prin:

  • Definirea mai clară a intereselor și alternativelor;
  • Identificarea și folosirea terenului comun într-o negociere;
  • Investigarea intereselor reale ale părților pentru a se concentra pe acestea (și nu pe poziții) în negociere;
  • Creșterea flexibilității și a creativității în abordarea negocierilor;
  • Identificarea mai ușoară a soluțiilor Win-Win în negociere.

 

 
Livrabile
 

 

Cu ce instrumente, metodologii si ghiduri vor pleca cei prezenti la BD Sales Bootcamp dupa prezentarea lui Radu Glont?

  • Negotiation MAP - Instrument de pregătire a procesului de negociere cu accent pe Interes,
  • BATNA și ZoPA în Tocmeală;
  • Soprana Sally© este una dintre cele mai bine cotate simulări din cadrul Program on Negotiation - Harvard Law School. Modulul acoperă zona de negociere în baza unui mandat și pune accentul pe creșterea valorii acordului în negociere prin implicarea tuturor părților posibile și pe identificarea interesului comun în negociere.

 

 

Care sunt cartile preferate si recomandate de Radu Glont?

 
MOTTO
 

 

Care este MOTTO-ul lui Radu Glont?

Do you always want to be right, or do you want to be happy?" H. Jackson Brown, Jr.

 
Valori
 

 

Care sunt principalele valori care il caracterizeaza pe Radu Glont?

  • Onestitate față de tine și de ceilalți
  • Umanitate față de toți din jur indiferent dacă ai sau nu ceva de câștigat de la ei
  • Libertatea de a greși și a învăța din asta