Cunoașterea vine împreună cu responsabilitatea de a spune adevărul și de a schimba lucrurile în bine. În cei peste zece ani de experiență în managementul riscului de credit, acumulați la compania Coface, am întâlnit peste 1.000 de antreprenori din toate domeniile de activitate, am analizat declarațiile financiare pentru aproape 100.000 de companii care au intrat în insolvență, am susținut cursuri de finanțe corporative pentru aproximativ 1.000 de profesioniști din toate industriile și am fost invitat în calitate de lector, ca să susțin prelegeri privind mediul de afaceri din România, la aproape 100 de evenimente publice.
Pentru mine, moșternirea lăsată de înaintașii noștri este simplă. Avem datoria de a sluji umanitatea, țara și comunitatea, de a construi o lume mai bună pentru generația viitoare. Consider că această responsabilitate revine tututor, dar, în mod special, celor care au avut acces la o educație superioară, care au datoria să împărtășească cu toți ceilalți cunostințele și abilitățile dobândite. Voi scrie în acest blog, într-un limbaj cât mai simplu și cu o adresabilitate largă, despre subiecte de interes major pentru mediul de afaceri din Romania.
Afla mai multe despre Iancu: