Lucia Caramidariu

După o experienţă de 8 ani în domeniile financiar, administraţie în vânzări, şi implementare ERP într-un mediu multinaţional, Lucia a pus bazele firmei Step Up care oferă servicii în domeniul resurselor umane, în care se implică în continuare cu multă pasiune. Lucia este o persoană empatică, mereu dispusă să găsească cele mai bune soluţii, atât pentru clienţii firmei, cât şi pentru echipa din care face parte. Promovează un leadership colaborativ şi informal şi investeşte constant în dezvoltarea ei personală şi a echipei.

A participat de-a lungul experientei sale la numeroase conferinte ca si speaker sau moderator, iar din 2013 formeaza echipe in programele de teambuilding. Are o vastă experienţă în domeniul resurselor umane, peste 12 ani, a lucrat cu diferite companii de renume precum Bosch Communication Center, Frigoglass, Continental Automotive, Hella România, Hamilton, Infobest, TMD Friction şi multi alţii.

Motto-ul dupa care se ghidează este:

“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” - Mahatma Ghandi

Step Up este specializată în recrutare și selecție de personal și consultanță în resurse umane. Împreună cu HPDI oferă soluții de leadership și dezvoltare a resurselor umane prin training, coaching și teambuilding.