Ovidiu Mihăiuc

Jurnalist, prezentator și moderator TV.

Ovidiu a făcut studii de științe politice și de istorie, apoi a obținut doctoratul în sociologie. Este adept convins al învățării permanente.

Din 2002 a început să lucreze ca jurnalist. A fost reporter de teren în presa scrisă, apoi la televiziune ca reporter de investigații.

A avut o perioadă de patru ani în care a lucrat în PR și comunicare.

A revenit în presa scrisă ca redactor șef și în 2010 a câștigat premiul național pentru investigații acordat de ActiveWatch România.

Din 2012 și până în prezent a moderat peste 1.400 de emisiuni la televiziunea Digi24 Iași. A realizat interviuri cu oameni de afaceri, oameni de decizie din administrație, educație sau sănătate, miniștri, antreprenori sau artiști. Apreciat pentru echidistanță și echilibru, pentru tact și eleganță, Ovidiu a ajuns un jurnalist și un om apreciat în toate mediile cu care a venit în contact.

În paralel a moderat evenimente și a realizat interviuri la evenimente de afaceri sau administrative.

Ovidiu este foarte atent la modul în care se realizează o comunicare eficientă în scris și verbal, privat și în public. Din acest motiv s-a specializat și în metode de a scrie bine și eficient, în comunicare cu impact sau în public speaking.