Alina Mirela Parincu

Alina Parincu este Senior Trainer & Consultant în cadrul Sfera Business, trainer acreditat ANC, având o experiență de peste 16 ani în domeniul financiar bancar, din care ultimii 7 ani în poziții de senior management, în cadrul unuia dintre cele mai puternice grupuri financiare.

Consideră că adevarații performeri sunt cei care au curajul să pășească în afara zonei de confort pentru a identifica noi modalități de a face față provocărilor și pentru a contura scenarii de business inovative.

Pe parcursul celor 16 ani de banking, Alina a reusit să acumuleze un capital important de expertiză, fiind implicată atât în construirea și coordonarea echipelor de middle management și vânzări, cât și în proiecte de structurare de business și finanțare.

A absolvit Facultatea de Știinte Economice și Facultatea de Drept, după care și-a continuat studiile postuniversitare în Management financiar- bancar și Dreptul Afacerilor, iar în 2017 a absolvit programul Executive Master of Business Administration (EMBA) din cadrul Asebuss School of Business & Kennesaw State University, Atlanta/ Georgia, USA.

În Sfera Business, Alina este specializată în facilitarea programelor Finance for non-finance, People management și Project management, fiind implicată permanent în procesul de rafinare a modalităților de livrare a programelor și aliniere la nevoile reale ale partenerilor.  

Alina este implicată activ și în acțiuni de voluntariat și dezvoltare, oferind constant training și consiliere organizațiilor non-profit, instituțiilor de învățământ - programe de educație financiară elevilor din ciclul primar, gimnazial și preuniversitar.    

Pentru Alina contează foarte mult respectul pe care îl oferi și îl primești și se ghidează în viață după principiile: „never stop learning” și „the best or nothing”. 

Alina Parincu ne recomandă să adăugăm pe lista cărților citite și următoarele titluri: 

  • Codrul bunelor maniere, 
  • Micul prinț, Antoine de Saint-Exupery
  • Your brain at Work, David Rock