Remus Marusciac

Pasionat de tot ceea ce înseamnă arhitectură, Remus Marusciac a încercat, încă din 1992, să găsescă și să promoveze cele mai noi tehnologii aferente domeniului său de activitate. Este mereu în căutarea soluțiilor de optimizare a construcțiilor, a costurilor de execuție și de exploatare, pentru a aduce un plus de valoare proiectelor Terax Design&Build. Implicarea sa constă în realizarea conceptul general și coordonarea proiectelor pe specialități până la cele mai mici detalii. Remus este preocupat, în special, de detalii, de la cele legate de funcționalitatea generală a clădirii și până la aspectele amenajărilor interioare.

Confirmând interesul deosebit pentru sustenabilitatea construcțiilor și promovarea clădirilor verzi, el face parte din  Green Building Professional și este membru fondator al RoGBC Transilvania. De-a lungul anilor, a continuat să se dezvolte în această direcție, iar, în prezent, se aflu în curs de acreditare ca BREEAM Assessor.

În paralel, Remus Marusciac s-a specializat în iluminat arhitectural, întrucât acesta a fost domeniul care l-a atras foarte mult, devenind  „specialist în iluminat”, atestat de Comitetul Național Român de Iluminat.

Tel: 0744 667 760
E-mail: remus@arhip.ro