Roxana Grămadă

Roxana Grămadă este copywriter de conversie și creatoarea Cuvinte Potrivite, un studio de design pentru indentități de afaceri. Îți spune cine ești pentru clienții tăi și îți dă instrumentele pentru cele mai importante comunicări: cele pe care le faci în fiecare zi ca să produci rezultate.
A învățat să meargă la esență în comunicare în peste 17 ani de management de media și în procesul de lucru din Strategia Oceanului Albastru, pe care l-a parcurs și aplicat pentru a crea un serviciu unic de copywriting, strategie și design de concept.
Într-o viață anterioară antreprenoriatului, a fost printre primii ambasadori ai României ca locație de filmare pentru producții internaționale de cinema. Era atunci director de marketing și vânzări al Studiourilor MediaPro. Apoi a supervizat campanii UNICEF multi-premiate din poziția de Director de Corporate Affairs al trustului Realitatea-Cațavencu. A fost manager de strângere de fonduri pentru UNICEF România, pentru care este, în prezent, scriitor colaborator.
Când nu livrează rost și rezultate prin cuvânt, practică suplețea în mișcare. Este instructor de aikido, 3 dan Aikido Aikikai.