- Homepage
- VEZI CUM A FOST
- DESPRE BOOTCAMP
- Mentorii care te vor ghida in BOOTCAMP
- Programul BOOTCAMPULUI
- CONTACT
Mike Hapoianu

Mike Hapoianu este directorul general al Mindspace România și coordonează întreaga activitate a companiei pe piața locală. Acesta supraveghează implementarea strategiei globale a companiei la nivel local și, alături de echipa Mindspace, este responsabil de îmbunătățirea și extinderea continuă a beneficiilor de care membrii se bucură, astfel încât aceștia să vină la birou cu plăcere.
Mike s-a născut în România, dar a trăit și a studiat atât în Israel, cât și în Statele Unite, unde a absolvit programul de Marketing și International Business la Universitatea din Toledo, Ohio.
În cei aproape 20 de ani de experiență în domenii precum managementul călătoriilor de afaceri, real estate și consultanță, Mike a ocupat numeroase poziții în Commercial Management.