- Homepage
- VEZI CUM A FOST
- DESPRE BOOTCAMP
- Mentorii care te vor ghida in BOOTCAMP
- Programul BOOTCAMPULUI
- CONTACT
Khaled al Mezayen

Sibianul Khaled al Mezayen și-a împărțit viața între România, Franța și Siria. S-a născut în anul 1986, la București și a copilărit până la vârsta de 5 ani la Făgăraș. Tatăl său este medic cu origini siriene, iar mama sa era româncă, originară din Făgăraș. După căderea comunismului, familia al Mezayen a decis să emigreze în Franța.
Din 2010, Khaled al Mezayen a început să lucreze la una dintre cele mai dinamice companii, ESPA, care activează în domeniul cercetării și dezvoltării de suplimente alimentare. După doar un an și jumătate, Khaled al Mezayen a demisionat și a decis să fondeze propria companie, Khar and Partners, în Sibiu, pentru că a simțit nevoia să facă ceva pentru țara în care s-a născut“.
Primul proiect creat în Transilvania de Khaled al Mezayen a fost o fermă hidroponică, pe care a înființat-o în satul Cristian, aceste ferme fiind soluții foarte bune pentru producerea hranei în regiuni care nu sunt favorabile agriculturii. Proiectul construirii unor ferme hidroponice ar putea fi dezvoltat la nivel internațional din acest an. Iarba furajeră crescută în ferma din Cristian e în întregime ecologică. Fermele hidroponice pot fi utilizate nu doar pentru a produce hrană pentru animale, ci și pentru a produce legume și fructe destinate consumului uman.
În realizarea acestui proiect, echipa lui Khaled al Mezayen s-a confruntat cu o provocare: aceea de a găsi un sistem foarte eficient de filtrare a apei utilizate în hidroponie. Răspunsul la această problemă a fost crearea unui sistem propriu de filtrare. Iar în acea perioadă, mai exact în 2013, Khaled al Mezayen a decis să îl invite pe fostul său șef, Pierre Huet, să i se alăture și să devină asociat în firma Khar and Partners.
Odată cu această nevoie a venit și o soluție care a fost aleasă în finala Chivas Venture. Echipa condusă de Khaled al Mezayen a reușit să dezvolte unul dintre cele mai performante sisteme de filtrare din lume. Acest sistem a fost botezat SOWAT, acronimul denumirii System Open Water Advanced Technology. Sistemul are patru etape de filtrare care transformă apa poluată sau infestată în apă bună de băut. SOWAT a ajuns să cântă-rească doar 250 de kilograme și să fie un sistem de tip „plug-and-play“. Sistemul trebuie conectat la o sursă de energie electrică, apa poluată este extrasă cu un furtun și apoi acest sistem livrează apă potabilă. Consumul de energie electrică este echivalent cu cel produs de un bec cu puterea de 60 W.
Capacitatea de filtrare variază între 20 și 100 de metri cubi de apă pe zi, ceea ce înseamnă că acoperă necesarul de apă potabilă pentru comunități cuprinse între 500 și 5.000 de persoane. Prețul unui astfel de sistem este cuprins între 17.000 și 25.000 de euro, în funcție de capacitatea de filtrare. În prezent, astfel de sisteme sunt produse pe platforma companiei clujene Energom, în conducerea căreia se regăsește și consulul Franței în Cluj, Pascal Fesneau. Deocamdată, capacitatea de producție este de 10 astfel de aparate lunar, însă Khaled al Mezayen dorește să dubleze capacitatea de producție. Deja există un interes foarte mare pentru astfel de aparate, deoarece filtrele sunt foarte rezistente și trebuie schimbate doar o dată la 10 ani, iar costurile sunt foarte mici.
Primele sisteme SOWAT au fost deja instalate în mai multe mici comunități din județele Sibiu și Mureș, dar compania Khar and Partners are comenzi din state precum Maroc, Iordania sau Madagascar.
Proiectul SOWAT a fost ales să participe în Finala Globală Chivas The Venture din anul 2017, după ec a câștigat concursul din România.