Roboții Software

Roboții Software

RPA (Robotic Process Automation) este tenologia care rescrie standardele de eficiență în business. Interesul managerilor pentru această  soluție este în creștere și conform celor mai recente prognoze, piața globală va atinge o valoare de 5.1 miliarde USD în 2025 cu un procent  anual de cca 30%. Acest pas de creștere este proporțional cu creșterea gradului de industrializare și adopțiea largă a IoT, conform Ziarului Financiar. În acest context international, System Inovation România  a semnat un parteneriat  cu UIPath și oferă oportunitatea integrării RPA în afacerile deschise digitalizării.

Managing Partner la System Innovation România, cu 20 de activitate în industria IT locală şi experienţa diversificată, de la programator la antreprenor Ciprian Condur este interesat de aplicarea practică a tehnologiei în business şi de creşterea productivităţii prin automatizare. În acest sens a răspuns invitației echipei Business Days de a oferi detalii despre subiectul RPA.

B.D. Colaborarea cu UIPath a venit  în completarea parteneriatului cu SAP Business One?

C.C.  Expertiza acumulată în anii de implementare a SAP Business One au stat la baza parteneriatului cu UIPath . Competențele noastre de consultanță și implementare a soluțiilor de eficientizare au fost criteriul care a determinat acest pas, deci aș spune că a fost mai mult o consecință decât o completare. Această direcție a companiei oferă o soluție pentru criza acută de personal și creșterile continue ale salarizării din piața muncii. 

B.D.  Așadar a fost un demers și un parcurs firesc. În business care este fluxul?

C.C.  În business prioritar este să  înțelegi  nevoia  clientului, iar experiența noastră de 10 ani în consultanță și implementare a programelor de optimizare a proceselor de business ne oferă un avantaj. După standardizarea și automatizarea proceselor, intervine RPA care permite execuția lor fără risipă de resurse. Consultantul identifică bucla ineficientă din fluxul de activități și procese ale companiei clinte, știe cum poate configura robotul  și face perfect match. Propriu-zis învățăm robotul ce operațiuni are de desfășurat , iar apoi el execută automatizat.

Solutiile software de business aduc valoare atunci când rezolvă cerințele clientului, când se pot adapta nevoilor acestuia. Serviciile de implementare fac diferența între proiectele de success și cele eșuate, de aceea suntem alături de clienții nostri pe tot parcursul ciclului de viață al proiectelor, încercând să oferim soluții, nu sisteme IT. Astfel clientul înţelege beneficiile şi va deveni partenerul nostru pe termen lung, iar noi devenim astfel  “trusted advisor-ul” acestuia.

B.D. Există industrii cărora li se potrivesc mai bine acest tip de tehnologii?

C.C. Ca în orice piață există early adopters și a fost valabil la nivel de client, dar și la nivel de industrie. Așadar există industrii în care nevoia de roboți software a fost conștientizată mai devreme și există industrii  în care încă este suficient un ERP.

RPA, roboții software sunt niște utilizatori de ERP, de CMR  sau orice altă soluție de automatizare și sunt compatibili cu orice industrie. Foarte frecvent sunt achiziționați pentru  departamentul financiar contabil (procesare a plăților și facturare, crearea și prelucrarea bazelor de date, completarea registrelor),pentru operațiuni  ale departamentului de HR (salarizare, pontaj, operare date angajati), logistică (inventor, setari comenzi ),dar aplicabilitatea lor este mult mai variatp.

UI Path are un studiu de caz pe o companie de marketing unde timpul de răspuns către client, eficiența campaniilor de mailing, automatizarea remarketingului fac diferența între agenții mai mult decât idea echipei de creație. O campanile construită pe o idee creativă  va deveni  foarte eficientă prin eficientizarea proceselor automatizate din implementare.    

Acest tip de roboți nu pot fi comparați cu roboții industriali care au înlocuit oamenii în secțiile de producție ale fabricilor. RPA susține atingerea unui nivel ridicat al productivității angajaților din domeniile amintite, eliberându-le totodată timp în care pot fi mai creative, mai strategice și nu în ultimul rând, mai umani. Tehnology Robotic Process Automation preia operațiunile necesare, dar repetitive al unei companii, ceea ce plictisește  oamenii îi învățăm roboții să facă. Practic, roboții pot prelua sarcini pe care le execută 24h/zi, 7 zile/săptămână/, fără erori și în siguranță

B.D. Deci un robot nu are nevoie  de concediu de odihna sau medical și poate lucre continuu?

C.C. O soluție RPA preia activitatea pentru care a fost configurat și o derulează in ritmul ecosistemului de soft în care este implementat. Folosește aplicațiile pe care le folosesc și ceilalți utilizatori din companie, are un IP și are nevoie de o sursă de current!

B.D. După configurarea soluției pentru client  și implementarea în compania acestuia, ce termen de valabilitate are achiziția pentru businessul implicat?

C.C. Spuneam mai sus că relațiile noastre cu clienții sunt niște parteneriate pe termen foarte lung, tocmai pentru că atunci când adopți o astfel de tehnologie, de fapt adopți un mod de a face business și un mod de a fi, in extensor. După implementare orice update, orice dezvoltare a tehnologiei va redimensiona și modul în care o utilizează clientul. Trendul integrării inteligenței artificiale în RPA,  astfel încât acesta să învețe singur din ceea ce face. Aceasta este următoarea frontieră, pe care o vom trece împreună cu partenerii noștri, care ne sunt clienți.

Metafora călătoriei este cea mai potrivită pentru tot acest ecosistem:  Noi identificăm nevoia clientului, desenăm drumul spre eficientizare și robotul parcurge calea, împreună ajungând la destinație, pe care o traducem în indicatori de performanță.

Vă invităm să vizitați: https://vimeo.com/212510453

Vezi mai multe articole din categoria: Tehnologie si Inovatie