Anatomia lui HUB

Anatomia lui HUB

La început a fost cafeaua și cafeaua a intrat în cafenea și cafeneaua a devenit un loc bestial să stai de vorbă, să faci planuri, să schimbi idei, ba chiar să bați palma pentru o afacere.
 
S-a întâmplat asta cu mult înainte de wi-fi, flatwhite și capuccino cu lebădă leneșă din spumă de lapte.
 
Dintr-un motiv complet neclar, dar în cel mai firesc mod, cafeneaua este de foarte multă vreme locul în care se amestecă leneveala, socializarea și munca. Dacă ar fi să punem în vreun meniu un astfel de amestec, probabil că i-am spune Workoccino. Sau Workspresso.
 
Până la criza din 2009 - și în anii de imediat după, cafeneaua avea un astfel de rol tacit căpătat în cele 4 secole de existență ale ideii de cafenea.
 
Criza financiară a schimbat complet lucrurile și a dat un nou sens chiar noțiunii de cultură a cafenelelor. Mai apoi, a dat un rost nou și o altă formă cafenelelor de până mai ieri. Cafeneaua este, de fapt, strămoașa foarte apropiată a lui Hub.

Explicația metamorfozei e simplă. Pe de-o parte, criza și efectul ei asupra companiilor din perspectiva costurilor pe care le presupun spațiile convenționale de birouri. Pe de alta, este vorba de noua dinamică a muncii, cu explozia de freelanceri și angajați remote. 
 
Uite-așa, hrănit cu cafeină, wifi și interacțiuni umane de la cele mai simple la cele mai sofisticate, a venit pe lume spațiul de co-working.
 
Un spațiu care se dovedește perfect pentru companii prea mari ca să-și îngrămădească echipele la câteva măsuțe de cafea lipite una de alta, dar prea mici pentru birouri convenționale în mari clădiri de birouri.
 
Spațiile de co-working au devenit soluția perfectă pentru milioane de antreprenori din lumea întreagă. Și, deși nu i-a numărat nimeni cu exactitate, precis pentru și mai mulți freelanceri.
 
Populare mai întâi în SUA, apoi în UK, Germania și Israel, acum cuceresc țară cu țară, metropolă cu metropolă.
 
Ce le face atât de atrăgătoare? Păi, e ca și cum omenirea a învățat din tot ce n-a mers în toate experimentele ei cu birouri: de la cele masive cu uși capitonate la care îți făceai de trei ori curaj ca să bați o dată și până la de-acum detestatele cubicles.
 
Într-un spațiu deștept de co-working, ai și intimitate când de asta ai nevoie, ai și atmosferă de brainstorming și relaxare când îți trebuie. Simți cum vibrează orașul când vrei să-i simți pulsul, poți să-l faci și să tacă puțin, că ai niște lucruri urgente și importante de rezolvat.
 

Vezi mai multe articole din categoria: Idei si Oportunitati de Afaceri