Domeniul fintech, de viitor în România

Domeniul fintech, de viitor în România

Companiile de fintech au viitor în România iar marii jucători din zona serviciilor financiare vor fi nevoiți să se adapteze unei piețe în continuă schimbare. Așa crede Elisa Rusu, devenită de curând antreprenoare, după peste 20 de ani de experiență în bănci precum Banca Transilvania sau Procredit Bank. Deși dezvoltarea micilor companii este îngreunată de problemele apărute în urma deselor schimbări legislative, ea crede că totuși acesta este viitorul economiei, iar domeniul fintech este de asemenea unul în care va exista potențial de dezvoltare.

România se află încă în perioada de pionierat în domeniul fintech, însă acesta este unul propice dezvoltării de business-uri noi.

Este un moment oportun de a intra pe piață în zona Fintech, din ce în ce mai multe idei apar și se concretizează la orizont, deci cred că suntem într-o zonă de normalitate, dacă ne uităm la țările mai dezvoltate. Atuurile zonei de fintech sunt legate în primul rând de calitatea lor de "disrupting" pe anumite segmente datorită progresulul tehnologiei, progres pe care marii jucători tradiționali nu l-au implementat încă și nu o vor face foarte curând, având constrângeri precum rezistența la schimbare, costuri nebugetate, birocrație legată de proces etc. Companiile de fintech vor putea "ataca" în acest context piața financiară și vor putea deservi atât paleta de clienți neacoperiți de marii jucători, cât și pe cei nemultumiți de procesul greoi și birocrația soluțiilor existente momentan”, crede Elisa Rusu, co-fondator Instant Factoring.

Tocmai din faptul că domeniul fintech este unul nou, există multe provocări: lipsa unor reglementări oficiale în domeniu (așa cum există în alte state), lipsa de educare a pieței, finanțarea necesară pentru dezvoltarea și implementarea unor astfel de companii.

Antreprenorii vin să acopere lipsurile din piață

Și în domeniul fintech specialiștii vin să acopere lipsurile din piață prin propriile companii.

Ideea Instant Factoring a apărut din dorința de a continua în antreprenoriat ceea ce știam să fac cel mai mult. Deși în bancă am lucrat cu multe produse, am îndrăgit cel mai mult factoringul. Am dorit să fac în continuare factoring, însă am vrut să îl fac altfel. De-a lungul anilor am surprins de multe ori limitările sistemului bancar, sistem care orbitează în jurul acelorași clienți asa ziși "bancabili". Însă clienții nebancabili, companii cu cifră de afaceri mai mică de 1 milion de euro reprezentând 92% din totalul companiilor din România, rămân în continuare cu probleme majore legate de lichidități și accesul la finanțare”, spune Elisa Rusu.

Compania în care este CEO și co-fondator a targetat în mod special micile afaceri ”non-bancabile”, care se confruntă cu probleme de lichidități. Pentru acest segment de clienți, cifrele legate de datorii s-au deteriorat de la an la an: dacă în 2008 în ponderea datoriilor pe termen scurt a companiilor datoriile la bănci reprezentau circa 20%, în 2016 acestea au scăzut la 14%, ceea ce se traduce prin diminuarea accesului la finanțare. În paralel, ponderea datoriilor la furnizori a crescut de la 49% în 2008 la 55% în 2016, arătându-se preferința companiilor de a lungi sau întârzia termenele de plată la furnizori. Termenele medii de încasare a facturilor au crescut de asemenea de la circa 70 de zile în 2008 la 120 de zile în 2016. Astfel, Instant Factoring și-a dorit să ajute acești antreprenori cu o soluție care să permită accesul facil la cash și pentru aceste companii.

Firmele mici se confruntă nu doar cu probleme precum lipsa accesului la finanțare și diferențe mari între termenele strânse de plată către furnizori și termenele mari de încasare de la clienți, ci și cu presiunea deselor schimbări legislative și fiscale, la care se adaptează cu eforturi mari: ”Companiile mici se adaptează greu deselor schimbări legislative. Așa cum arată și ultimele sondaje, rata neperformanțelor a crescut drastic în primele luni ale acestui an. Schimbările legislative nu aduc numai o presiune sporită pe cash, dar aduc de cele mai multe ori și costuri suplimentare cu opinii ale unor experți contabili, fiscali, de resurse umane, modificări în programele și platformele informatice folosite de companii etc.”, punctează Elisa Rusu, CEO-ul Instant Factoring.

În cele trei săptămâni de la lansarea platformei Instant Factoring, s-a reușit atragerea a cca 100 de companii din diferite domenii: mici distribuitori, transportatori, mici producători de bunuri, prestatori de servicii diverse, chiar și consultanți sau contabili.

Pentru a le veni în ajutor, au creat și brandul numit Atelierul de factoring, o unealtă de educare a antreprenorilor și companiilor, brand în care compania va investi mult în viitor.

Pentru viitor, echipa Instant Factoring intenționează să extindă afacerea la nivel internațional, în piețe similare, însă cel mai important, vrea să rămână un partener de încredere pentru antreprenorii români, cei care vor continua să își dezvolte companiile în România.

Elisa Rusu, manager din domeniul bancar devenită antreprenoare

Uneori, oamenii cu multă experiență vor să facă mai mult pentru ei și pentru cei din jur și devin antreprenori. Este și cazul Elisei Rusu, care a lăsat domeniul bancar de top pentru a devein antreprenoare:

Deși cariera mea a fost una extrem de frumoasă în ce privește satisfacțiile profesionale, materiale, umane (prin oamenii de valoare pe care i-am cunoscut și care m-au îndrumat în multe momente), am simtit tot timpul că imi lipsește ceva și am realizat la un moment dat că îmi lipsește de fapt provocarea și adrenalina dată de latura antreprenorială: m-au mai împins pe acest drum și misiunea de a face bine și a ajuta pe cei care au nevoie cel mai mult de sprijin, cei care se luptă zilnic să reușească”.

Trecerea de la bancă la antreprenoriat nu a fost foarte simplă, însă experiența a ajutat-o.

Este dificil să renunți la obiceiul de a vedea riscul ca un bancher după 20 de ani de carieră și deodată să vezi noi orizonturi. De asemenea, e greu să fii deodată răspunzător pentru tot, venind dintr-un mediu  extrem de structurat în care ai la îndemână întotdeauna departamente de suport. Dar adrenalina dată de un proiect propriu și satisfacțiile care vin la pachet compensează și pun în umbră aceste momente dificile”, spune Elisa Rusu, co-founder Instant Factoring.

Elisa Rusu are peste 20 de ani de experiență. Și-a început cariera încă din timpul studenției, când a ales ca primul său job să fie cel de secretară. După terminarea facultății, a fost selectată pentru echipa de start a companiei Microcredit Romania (actuala Procredit Bank).

De-a lungul carierei a lucrat prin toate domeniile din zona de banking: de la microfinanțare la corporate, de la persoane fizice la persoane juridice,  de la creditare standard la leasing și factoring.

În 2009 a absolvit programul de MBA organizat de Institutul Bancar Român în colaborare cu City University of Seatlle, specializarea management financiar bancar. În același an s-a alăturat echipei Băncii Transilvania, acolo unde a pus bazele departamentului de factoring care nu exista până atunci, pe care l-a condus până în septembrie 2017. În doar câțiva ani a reușit să ajungă pe locul al doilea pe piața de factoring din România, cu volume de circa 800 milioane de euro.

Elisa Rusu, CEO și co-fondator Instant Factoring va fi speaker în cadrul Business Focus Sibiu in 2 mai, eveniment organizat de platforma Business Days la Hotel Ibis Sibiu.

Instant Factoring și Business Days oferă cadou 20% reducere din comisionul pentru primul serviciu de factoring solicitat prin Instant Factoring prin completarea formularului de mai jos:

Vezi mai multe articole din categoria: Antreprenoriat