Cine sunt cei mai bogați oameni din lume

Cine sunt cei mai bogați oameni din lume
Conform unui clasament publicat recent pe site-ul forbes.com, cei mai bogați oameni din lume rămân Jeff Bezos, Bill Gates, Warren Buffett, Bernard Arnault și Mark Zuckerberg, iar prima femeie cea mai bogată rămâne Alice Walton. În cele ce urmează vom scrie mai mult despre fiecare dintre cei menționați mai sus, precum și modalitatea acestora prin care au ajuns cei mai bogați oameni ai lumii.
 
 

Jeff Bezos – omul de numele căruia se leagă dezvoltarea comerțului electronic

Conform cărții scrise de Brad Stone intitulată ”Brad Stone - Jeff Bezos și epoca Amazon”, Jeff Bezos a speculat puterea Internetului, creând viitorul, văzând că forța pe care o poate avea este incredibilă, potențialul crescând de 2300 de ori în anii ‘90-’95, anii în care acesta a apărut, cu toate că el știa încă de prin anul 1985 că va apărea Internetul. Cu o investiție de 100.000 de dolari de la părinți și cu alte investiții proprii în valoare de 150.000 de dolari, Jeff Bezos reușea să aducă profit în compania lui, mai ales odată ce a listat Amazon la bursă pe 15 mai 1997. Om foarte conștiincios, ”Bezos își nota lucruri pe carnețel, era organizat, se dădea pe lângă oamenii care trebuie” notează Brad Stone în aceeași lucrare mai sus amintită. Fondatorul Amazon a reușit să aibă o gândire strategică foarte bine orientată către viitor, viziunea față de compania Amazon fiind una de succes chiar și în ziua de astăzi, atunci când averea lui Bezos este de 112 miliarde de dolari.

Bill Gates – de la Microsoft la caritate în întreaga lume

Bill Gates a fondat alături de Paul Allen compania care poate fi considerată cea mai importantă companie a lumii secolului trecut: Microsoft. Studiind la facultate, Bill Gates și-a dat seama că nu avea de ce să continue studiile, motiv pentru care, alături de prietenul său, a fondat compania Microsoft în anul 1977. Microsoft, după cum îi spune și numele, era o companie specializată în cipuri pentru microcalculatoare, cipuri care aveau să conducă lumea după cum previziona Bill Gates în urmă cu aproximativ patruzeci de ani. La fel ca și în cazul lui Jeff Bezos, viziunea fondatorului Microsoft a fost îmbrățișată de milioane de oameni din întreaga lume, Bill Gates fiind foarte mulți ani cel mai bogat om al lumii, fiind devansat abia în acest an de către Jeff Bezos. În acest moment, averea lui Gates este de 90 de miliarde de dolari, iar Gates nu mai deține decât 1% din Microsoft, dedicându-și timpul activităților caritabile, împreună cu soția lui, Melinda – Bill & Melinda Gates Foundation este astăzi cea mai mare organizație de caritate privată din lume, care a dezvoltat activități în domeniul sănătății, mai ales în țările sărace. 
 

Warren Buffett – Oracolul din Omaha dedicat carității

Poate cel mai de succes investitor al tuturor timpurilor, Warren Buffett rămâne în continuare un model atunci când vine vorba de investiții de succes, citatele lui celebre fiind literă de lege pentru foarte mulți oameni care vor să activeze în lumea investițiilor de orice fel. În documentarul Becoming Warren Buffett, acesta a dezvăluit că de mic îi plăceau numerele și că obișnuiește să citească sute de pagini în fiecare zi pentru a fi informat, unul din autorii lui prefereați fiind Ben Graham, precum și cartea One Thousand Ways to Make $1000 scrisă de F C. Minaker. Acesta a impresionat mereu prin stabilitatea de care a dat dovadă atât cu compania Berkshire Hathaway, al cărei companie este director din anul 1970, cât și cu fosta soție, Susan Buffett, cu care a trăit mai bine de 50 de ani. În urmă cu câțiva ani a promis că va dona 99% din averea sa, până acum donând deja 34 de miliarde de dolari. Împreună cu Bill Gates a înființat în 2010 The Giving Pledge, o inițiativă prin care îndemna cei mai de success oameni de afaceri să doneze jumătate din averile personale pentru cauze umanitare. Averea lui este acum de 84 de miliarde de dolari.
 

Bernard Arnault – cel mai bogat european

Conform unui articol scris de Cristina Rosca în Ziarul Financiar în anul 2013, Bernard Arnault s-a întors în Europa din Statele Unite și ”a preluat Boussac, o companie din domeniul textil care traversa o perioadă dificilă. Boussac deţinea Christian Dior şi alte câteva divizii. Din acest moment a început pentru omul de afaceri lupta pentru ridicarea unui imperiu în domeniul luxului”,. LVMH a devenit un etalon în domeniul modei, al cosmeticelor și al băuturilor de lux, fiind etalon pentru alte produse din a sa divizie, cererea pentru astfel de produse crescând exponențial de la un an la altul. Familia Arnaud a investit în artă și în reabilitarea unor obiective importante și crearea unora noi, prin intermediul Foundation Louis Vuitton. În acest moment, averea lui Arnaud este de 72 miliarde de dolari. 
 

Mark Zuckerberg – inventatorul celei mai folosite rețele de socializare din lume

Foarte bun la materiile umaniste și iubitori de limbi străine, fondatorul Facebook este până la această oră cel mai tânăr miliardar al lumii, având în 2009 primul miliard de dolari, la vârsta de doar 25 de ani, Vizionar asemeni lui Jeff Bezos și Bill Gates, el a gândit că social media va fi dominantă în anii următori anului 2009, acum cele mai importante companii și personalități realizând acest fapt. Trendul impus de Mark Zuckerberg pornind de la simplă rețea de socializare într-un foarte mic cerc de prieteni s-a transformat într-un trend global, unul care este îmbrățișat de milioane de utilizatori în întreaga lume, chiar dacă în unele țări, cum ar fi România, importanța acestuia este recunoscută ceva mai târziu. Odată cu nașterea fetiței lor, Mark și Priscilla Zuckerberg au intrat în The Giving Pledge, promițând că vor dona 99% din avere pentru activități caritabile. Averea fondatorului Facebook este acum de 71 de miliarde de dolari. 

Alice Walton - cea mai bogată femeie a lumii

În vârstă de 68 de ani, Alice Walton este cea mai bogată femeie din lume conform celui mai recent clasament de pe site-ul Forbes, averea ei fiind estimată, la momentul scrierii acestui articol, la 43,7 miliarde USD, scrie Bloomberg. Fiind interesată mai degrabă de artă decât de afaceri, aceasta s-a implicat în afacerea Walmart împreună cu cei doi frați ai ei, Rob și Jim Walton. Chiar dacă viața acesteia rămâne mai degrabă privată, trebuie menționat faptul că averea celor trei depășește la ora actuală 133 de miliarde de dolari.
 
Cei mai bogați oameni din lume au fost, trăiesc sau s-au născut în Statele Unite. Chiar dacă fiecare persoană activează în domenii diferite, unii fie au avut viziuni pe care le-au pus în aplicare pentru a fi acceptate mai târziu de milioane de oameni, fie au crezut atât de mult în ideile lor încât s-au creat piețe întregi în urma produselor lansate de ei. Indiferent cum ar fi, ei sunt cele mai bune exemple că visele pot deveni realitate și că dacă le urmezi, acestea pot fi inspirație pentru alții care te vor și răsplăti pentru ideile tale.
 
 

Vezi mai multe articole din categoria: Companii Antreprenori