Ce ar face oamenii de afaceri români dacă ar avea țara pe mână: reforma educației, dezvoltarea infrastructurii, o nouă Constituție. Dar nu ar modifica taxele!

Ce ar face oamenii de afaceri români dacă ar avea țara pe mână: reforma educației, dezvoltarea infrastructurii, o nouă Constituție. Dar nu ar modifica taxele!
  • Educația, infrastructura și organizarea statului, printre principalele priorități enunțate de antreprenori într-un sondaj efectuat de platforma de afaceri Business Days
  • Reducerea birocrației, digitalizarea, responsabilizarea și salarizarea pe criterii de merit a bugetarilor, priorități pentru proprietarii de IMM-uri
  • Infrastructura, dar și reforme majore, precum o nouă Constituție, printre prioritățile oamenilor de afaceri din companii mari
  • 2020, un an de creștere, dar și un moment de răscruce

București, 4 decembrie 2019. Educația, infrastructura și organizarea autorităților publice pe criterii de eficiență sunt cele trei mari priorități de care s-ar ocupa în primul rând antreprenorii români, dacă aceștia ar avea timp de un an puterea și resursele necesare pentru a schimba lucrurile, arată un sondaj efectuat de platforma de afaceri, networking și dezvoltare profesională Business Days.

Sondajul, efectuat pe un eșantion de 210 antreprenori și manageri, a avut în vedere inclusiv identificarea opiniilor comunității de afaceri față de actualul context politic și interesul lor față de modul de elaborare și implementare a politicilor publice, în perspectiva Business Days București 2019. Evenimentul va reuni peste o săptămână, între 11 și 12 decembrie,  circa 700 de oameni de afaceri,  antreprenori,, General manageri,  CEO, manageri  de toate nivelurile,  specialiști independenți, precum și reprezentanți ai comunității academice și ai mass-media.

 Business Days București anunță  in premiera  prezenta unui  profesionist de exceptie,: Emrah Akçay. Ofiter de peste 20 de ani și șeful Diviziei de Social Media din cadrul Comandamentului General al Jandarmeriei din Turcia, autorul cărților "Silent Nonverbal Leakages" și "Manual of Body Language and Lie Catching”, Emrah vine pentru prima oară în România și va susține în cadrul Business Days București un MasterClass în limba engleză.

În premiera, Business Days București 2019 își deschide porțile organizațiilor societății civile, pentru a beneficia de expertiza și perspectiva unor speakeri de top precum Cătălin Teniță (fondator Geeks for Democracy și 2020 Eisenhower Fellow), Bogdan Ivănel (co-fondator și CEO, Code for Romania), Mihaela Nabăr (director executiv, World Vision România) și Gabi Pascal (COO Habitat for Humanity Romania).

Ce doresc șefii marilor companii: fără corupție, infrastructură funcțională, reforme ample

 

Rezultatele sondajului Business Days relevă preocuparea antreprenorilor atât față de funcționarea statului, cât și față de resursa cea mai importantă a României, respectiv cea umană.

Astfel, majoritatea proprietarilor de IMM-uri cu 50-200 de angajați au declarat că ar schimba, dacă ar avea puterea timp de un an, sistemul de educație, cu formulări lipsite de ambiguitate: „upgrade la sistemul de educație”, „tot sistemul de învățământ”, „reforma reală a sistemelor de învățământ, sănătate, judiciar” etc. A doua prioritate a micilor antreprenori este reforma autorităților publice, în special prin reducerea birocrației, digitalizare, profesionalizarea personalului bugetar și salarizarea pe criterii de merit. În fine, alte priorități menționate de proprietarii de IMM-uri sunt infrastructura, politicile de dezvoltare a mediului de business și extinderea utilizării parteneriatelor public-private.

În ceea ce privește afacerile mari, cu peste 200 de angajați, setul de priorități relevat de sondaj este ușor diferit. „Diminuarea corupției” este o temă recurentă, în diverse formulări, precum introducerea de „politici antifraudă”. Infrastructura – fizică, precum rețeaua de autostrăzi, dar și cea instituțională – reprezintă o altă prioritate. Majoritatea antreprenorilor care conduc mari companii s-au referit la reforma administrației publice, în special prin diminuarea aparatului administrativ și responsabilizarea personalului prin evaluări periodice și independente, o altă temă des repetată de respondenți. În mod previzibil, acest segment de respondenți a fost cel mai interesat de reforme de substanță mai degrabă decât de politici concrete: o nouă Constituție și regândirea mecanismului de „checks and balances”, adică a echilibrului dintre puterile statului, a fost de asemenea o temă des invocată.

 

Un mit sfărâmat: teama oamenilor de afaceri de impozitul progresiv pe venit

Alte priorități pentru businessurile mari sunt stimularea pieței muncii prin „introducerea impozitului progresiv pe venit”, pentru atragerea emigranților înapoi în țară, dar și „stoparea defrișărilor haotice”. De fapt, nici unul dintre cei chestionați nu a menționat reducerea taxelor. Mai degrabă, problemele identificate de oamenii de afaceri, indiferent dacă aceștia provin din IMM-uri sau mari companii, țin nu de nivelul fiscalității, ci de un mediu care este perceput ca ostil businessurilor: infrastructură deficitară, administrație ineficientă și birocratizată, resursă umană slab calificată.

 

Previziuni pentru 2020: creștere, dar și un moment de răscruce pentru businessurile românești

Mediul de afaceri din România „își va vedea de drum cu succes” în 2020, consideră Dragoș Anastasiu, președintele Grupului Eurolines România. „Oamenii de afaceri din România care au supraviețuit ultimilor 12 ani sunt vaccinați și au toate șansele să răzbată. Progresele făcute de mediul de afaceri sunt imense, tânăra generație are mintea deschisă spre lucruri noi, preia tot ce înseamnă inovație și tehnologie cu mare ușurință. Noi toți am învățat să fim flexibili și să nu fim dărâmați de lipsa de predictibilitate a autorităților. Pe de altă parte, cred că și acestea au înțeles că modul în care au făcut treabă până acum nu mai poate continua. Aștept deci ca și administrația să facă progrese.”

Și antreprenorul Marius Ghenea, partener Catalyst Romania, anticipează un an de creștere marcat de un moment de ruptură cu trecutul. „Cred că ajungem la un punct de inflexiune, posibil chiar în 2020, cu un număr crescând de noi companii înființate, dar și o creștere rapidă a numărului de companii românești ce ajung la un nivel semnificativ de business, inclusiv pe plan internațional. În 2018 a apărut prima companie unicorn din România, UiPath. În 2020 am putea să vedem și alte companii românești evaluate la circa un miliard de dolari.”

 

Contact:

 

Codruța Nicolescu, director executiv Business Days (+40-741-163700), codruta.nicolescu@businessdays.ro

 

Business Days este cea mai complexă platformă de afaceri, dezvoltare profesională și personală din România pentru antreprenori și manageri din toate domeniile de activitate. Evenimentele Business Days sunt cele mai mari și de impact evenimente de business din România. În 2019 aceste evenimente sunt organizate în marile orașe din toate regiunile țării: Timișoara, Cluj, București și Iași.

Platforma Business Days cuprinde peste 70 de evenimente organizate, servicii de promovare inteligentă cu lead capturing, servicii de generare de lead-uri, evenimente corporate, Business Days TV (canal video de educare și informare), studii de piață.

Evenimentele Business Days sunt singurele manifestări de acest tip din România care aplică studii de cercetare pentru a identifica problemele și provocările cu care se confruntă antreprenorii și managerii locali, astfel încât temele și acțiunile evenimentului să răspundă nevoilor actuale ale participanților.

Vezi mai multe articole din categoria: Business Days